FOTO | Proteste la Bruxelles. A nins cu lapte praf în fața Consiliului European
-
23 Ianuarie 2017 14:47
Un grup de producători de lapte europeni au "înzăpezit" cu un strat fin de lapte praf piațeta din fața clădirii Consiliului european de la Bruxelles, unde avea loc o reuniune a miniștrilor agriculturii din Uniunea Europeană, relatează AFP.
Cei circa 60 de manifestanți, veniți din țări ca Belgia, Germania, Franța, Olanda sau Lituania, la apelul sindicatului European Milk Board, contestă decizia Comisiei europene de a readuce treptat pe piață stocuri de lapte praf care au fost retrase pentru a încerca să stabilizeze prețurile într-un moment de criză de supraproducție.
La finele lui noiembrie, CE a hotărât repunerea în vânzare a unei părți din stocurile acumulate de peste un an în statele membre, adică 6% din cele 355.000 de tone retrase, însă a refuzat sistematic să finalizeze licitațiile argumentând că ofertele primite s-au situat "mult sub prețurile pieței".
Prețurile s-au situat între 155 și 190 euro per 100 kg, cu mult sub pragul minim stabilit la prima adjudecare, la 15 decembrie, de 215.10 euro per 100 kg, a explicat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Comisiei, care a insistat că "principalele obiective rămân menținerea echilibrului pe piață și redresarea cursului".
Vicepreședinta sindicatului, Sieta van Keimpema, a subliniat la rândul său într-un comunicat că "pentru mulți producători devine din ce în ce mai mult o chestiune de supraviețuire", aceștia suferind "pierderi importante, în condițiile în care prețul laptelui trece de 30 de eurocenți per kilogram, la costuri de producție de 45-50 de eurocenți".
Sursa: Agerpres