La eveniment au participat mai mulți oficiali printre care președinta R. Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, deputați, membri ai Cabinetului de Miniștri, dar și victimele deportărilor staliniste și rudele acestora.

„Familia Tăbăranu - Ion, soția Profira și fiica Maria de 5 ani, împreună cu cumnatul Alexei Vărzari

Familia Sandu - Grigore, soția Sofia, cele 2 fiice - Olimpia de 13 ani și Maria de 14 ani și fiul Grigore

Familia Sandu - Vladimir, soția Paraschiva și fiul de 4 ani.

Lista numărul 10, contingentul de familii din raioanele Balatina, Sculeni și Fălești, satul Risipeni, îmbarcate în trenul Nr. 97176 din stația Fălești cu destinația stația Kurgan.

Luat în primire - șeful eșalonului, maior Gladcenko. 7 iulie 1949. Gara Fălești. Cu parafa strict confidențial.

Acestea sunt numele familiilor deportate din satul meu natal - satul Risipeni. Copii, bătrâni, tați și mame - puși într-o numărătoare, ca și cum nici nu ar fi vorba de oameni. Astfel de liste au fost făcute în toate satele, în toate raioanele. 

Astăzi se împlinesc 74 de ani de la doilea val de deportări, care a trimis în Siberia și Kazahstan mii de copii, femei și bărbați într-o singură zi. Bunici și părinți de ai noștri au fost încărcați în peste 1500 de vagoane pentru vite și trimiși la pierzanie. Anul trecut, Agenția Națională a Arhivelor a publicat pentru prima dată lista persoanelor deportate în perioada 6-9 iulie 1949. Acolo sunt rudele noastre, părinți, frați, surori, bunici, mătuși, unchi. Acolo este neamul nostru. Să-i onorăm prin simplul fapt de a nu lăsa uitării suferințele lor, să le ținem amintirea vie prin transmiterea poveștilor de viață către generațiile care au avut norocul să nu cunoască astfel de teroare, să le cinstim numele și să-i cunoaștem așa cum au fost - plini de omenie, harnici, respectuoși, cu capul sus și cu spatele drept, cu frică de Dumnezeu și dragoste de neam”, a menționat Maia Sandu. 

Valentina Sturza, președintele de onoare al Asociației foștilor deportați și deținuți politici din R. Moldova, și-a exprimat regretul că până în prezent în țara noastră nu a fost constituit un Muzeu al deportărilor. Sturza a povestit despre experiența deportaților, care au fost încarcați în trenurile marfare, duși în lagăre și în pădurile siberiene. Numărul deportaților înregistrați ofical, scade de la an la an, spune Valentina Sturza. Astăzi, la evidență în Rep. Moldova sunt șase mii șapte sute douăzeci și opt persoane, cu o mie șaptezeci și două mai puțin comparativ cu anul trecut.

„Nimeni nu a fost cruțat, nici bătrâni, nici copii, nici femei gravide, care nășteau în condiții inumane. În drum ni se dădea terci, peștișori mici, sărați, o căldare de apă de la pompa de la care se alimentau locomotivele care mirosea a motorină. Ajunși în pădurile siberiene și-au săpat bordeie la ușile cărora urlau lupii”, a punctat Valentina Sturza.

Acum 74 de ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 regimul comunist sovietic organiza cea mai amplă deportare în masă de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova care a cuprins 11.281 familii, contingentul strămutaților forțat alcătuind 35.796 de persoane, dintre care 11.889 erau copii, 14.033 - femei și 9 864 - bărbați.

Conform datelor oferite de către Agenția Națională a Arhivelor, pentru organizarea operațiunii au fost mobilizați 3.389 colaboratori ai poliției politice (MGB) și civile sovietice (MVD), 9.050 soldați ai trupelor de interne și securitate (MVD-MGB), precum și 22.560 activiști de stat și de partid. Pentru desfășurarea operațiunii, gândită și realizată ca o operațiune militară, inclusiv denumirea conspirativă (rus. IUG, rom. Sud) au fost mobilizate 3.071 camioane și 1.736 vagoane.