FOTO | Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” marchează 25 de ani de la fondare
-
05 Decembrie 2016 20:38
Polițiștii Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” au primit mulțumiri pentru devotamentul manifestat și pentru riscul asumat zilnic în cadrul misiunilor în care sunt implicați.
Mesajele au fost transmise de premierul Pavel Filip, de ministrul afacerilor interne, Alexandru Jizdan, și șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pânzari, la ceremonia consacrată marcării a 25 de ani de la fondarea structurii. Mai mulți colaboratori ai brigăzii au fost decorați cu această ocazie, transmite IPN.
Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a declarat că evenimentul este unul care marchează „o istorie frumoasă de fapte, de curaj, onoare și devotament pentru țară”. De la începuturile sale, „Fulger” s-a aflat în prima linie contra criminalității, și azi intervine în cele mai dificile situații.
„Nu putem omite din istoria brigăzii nici curajul și sacrificiul de care au dat dovadă pe timpul conflictului armat de la Nistru. Au fost pe primele linii ale frontului, apărând integritatea și independența statului. Nu trebuie să uităm niciodată aceste fapte de eroism, care trebuie să fie exemple eterne de educație a spiritului patriotismului, devotamentului pentru tot ceea ce reprezintă acest pământ. Este o unitate de elită a poliției noastre, în care activează cei mai buni și neînfricați polițiști”, a spus premierul.
Pavel Filip a recunoscut că remunerarea de care au parte polițiștii structurii respective nu corespunde riscurilor profesiei, dar a dat asigurări că Guvernul va face tot posibilul ca beneficiile să crească și le-a dorit să aibă parte de cât mai puține misiuni periculoase.
Ministrul afacerilor interne, Alexandru Jizdan, a spus că în cei 25 de ani de existență Brigada „Fulger” a parcurs o cale cu numeroase obstacole, dar și cu realizări, devenind o instituție credibilă, profesionistă, care își desfășoară activitatea în interesul cetățenilor. Ministrul a spus că polițiștii Brigăzii „Fulger” se află pe prima linie de luptă împotriva criminalității și, din nefericire, apărarea integrității țării s-a soldat cu jertfe. Pentru a comemora eroii căzuți la datorie a fost păstrat un moment de reculegere.
„Indiferent de misiunea pe care o aveți, competența și corectitudinea, operativitatea sunt reperele valorice ale activității voastre. În condițiile în care aspirăm spre UE, Moldova trebuie să aibă o poliție modernă, cu profesioniști, de aceea, această structură este supusă permanent unor modificări justificate de a o menține în subdiviziunile de elită. Îmi exprim recunoștința colegilor mei care au fost la locul necesar pentru a asigura liniștea și ordinea necesară”, a mai spus ministrul afacerilor interne.
Șeful IGP, Alexandru Pânzari a menționat că Brigada „Fulger” intervine atunci când este cel mai greu – să apere independența țării, la reținerea infractorilor deosebit de periculoși și când este nevoie de restabilit ordinea de drept. Șeful Inspectoratului General al Poliției și-a exprimat aprecierea pentru munca depusă și riscul asumat zilnic de polițiștii acestei structuri de elită.
Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” a fost formată la 5 decembrie 1991, prin Decretul președintelui Republicii Moldova i-a fost acordat Drapelul de Luptă, în 2012 BPDS „Fulger” fiind decorată cu Ordinul „Ștefan cel Mare”.