FOTO | Prima întrunire tehnică între oficiali din Rep Moldova și România pe marginea construcției podului peste Prut la Ungheni

  • 15 Octombrie 17:29
FOTO | Prima întrunire tehnică între oficiali din Rep Moldova și România pe marginea construcției podului peste Prut la Ungheni

Secretarul de stat Mircea Păscăluță, împreună cu omologul său român Irinel Ionel Scriosteanu s-au întâlnit la Ungheni, unde au avut o primă discuție tehnică pe marginea construcției primului pod peste Prut Ungheni (MD) – Ungheni (RO), precizează un comunicat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, transmite Radio Chișinău.

 
„La discuții au participat președintele Consiliului Raional Ungheni, primarul comunei Zagarancea, primarul comunei Golăiești, reprezentanți ai Administrației de Stat a Drumurilor din Republica Moldova, reprezentanții proiectantului Like Consulting SRL, dar și ai constructorului Ness Project Europe SRL.
 
Întâlnirea a avut drept scop identificarea momentelor organizatorice ce țin de realizarea proiectului tehnic. Oficialii au efectuat o vizită în teren, pe malul râului Prut, locul unde va fi construit noul pod la nivel de autostradă.
 
„Pentru realizarea cu succes a proiectului este nevoie de o bună mobilizare a tuturor instituțiilor implicate și a autorităților locale de pe ambele maluri ale Prutului, pentru ca organizarea comună a șantierului să se desfășoare cât mai eficient”, susține secretarul de stat Mircea Păscăluță.
 
Podul Ungheni – Ungheni face parte din Autostrada Unirii, care conectează orașele Târgu Mureș – Iași – Ungheni – Chișinău și reprezintă punctul de legătură al rețelei rutiere din Moldova cu rețeaua de autostrăzi a Uniunii Europene. Valoarea totală a proiectului este de 33 de milioane de euro, iar finalizarea lucrărilor este prevăzută în termen de 3 ani”, transmite Ministerul Infrastructurii.

Podul Ungheni – Ungheni face parte din Autostrada Unirii, care conectează orașele Târgu Mureș – Iași – Ungheni – Chișinău și reprezintă punctul de legătură al rețelei rutiere din Moldova cu rețeaua de autostrăzi a Uniunii Europene.

Valoarea totală a proiectului este de 33 de milioane de euro, iar finalizarea lucrărilor este prevăzută în termen de trei ani.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
5,52
Ploaie ușoară
Umiditate:94 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
3
Tue
7
Wed
5
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău