Șefa statului condamnă ferm atacul terorist din Germania: „Gândurile mele sunt îndreptate către victime și către cei dragi lor”
-
21 Decembrie 13:00
Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare în care condamnă ferm atacul terorist de la un târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, soldat cu doi morți și zeci de răniți.
„Sunt profund întristată de tragedia din Piața de Crăciun din Magdeburg, Germania. Gândurile mele sunt îndreptate către victime și către cei dragi lor. Ceea ce ar fi trebuit să fie un moment de bucurie și de unire s-a transformat în tristețe, condamnăm ferm violența sub orice formă”, a transmis Maia Sandu, pe platforma X.
Amintim că, cpuțin două persoane au murit și alte cel puțin 60 au fost rănite, după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțime, la Piața de Crăciun din orașul german Magdeburg, aflat în centrul țării. Bilanțul oficial nu este cel final, presa germană scriind că mai multe persoane și-au pierdut viața. Bărbatul care a lovit cu mașina mulțimea de oameni a fost reținut, dar în acest moment nu este clar ce l-a împins să facă acest gest. Martorii vorbesc însă despre un act intenționat comis de suspect, care este din Arabia Saudită.