Parlamentul României se reunește sâmbătă pentru validarea mandatelor noilor aleși
-
21 Decembrie 12:13
Cele două camere ale Parlamentului se reunesc astăzi în plen pentru validarea mandatelor noilor aleși, după ce acestea au fost analizate de comisiile special constituite. Ulterior, parlamentarii vor depune jurământul. Dacă la Cameră nu a fost niciun mandat cu probleme, la Senat patru aleși au renunțat la locul din Parlament obținut în alegeri, transmite Rador.
Comisiile de validare formate la Senat și Camera Deputaților au aprobat toți parlamentarii.
Chiar dacă la Senat patru aleși au renunțat la mandate, au fost validați următorii de pe listă.
„De la USR, în timpul dezbaterilor, am primit o hârtie din partea doamnei Armand că renunță la mandat și a fost validat următorul senator, domnul Simion Spătaru, un coleg de la Bistrița; era domnul Moldovan pe primul loc și a renunțat, a intrat, cred, locul trei”, a declarat social-democratul Robert Cazanciuc, președintele comisiei de validare din Senat.
Pe lângă aceștia, europarlamentarul Diana Șoșoacă, de la SOS România, a renunțat la mandat, la fel și Claudiu Târziu de la AUR. Ambii au ales să își continue activitatea în Parlamentul de la Bruxelles.
Astăzi, Senatul și Camera Deputaților se reunesc din nou în ședințe de plen pentru a vota rapoartele comisiilor de validare, dar și pentru procedura de depunere a jurământului de către deputați și senatori.
Tot astăzi, parlamentarii vor alege structurile de conducere ale Senatului și Camerei Deputaților.