Fostul procuror general ucrainean Șokin recunoaște că a închis o anchetă în urma presiunilor din partea lui Biden

  • 03 Octombrie 2019 10:35
Fostul procuror general ucrainean Șokin recunoaște că a închis o anchetă în urma presiunilor din partea lui Biden

Fostul procuror general ucrainean Viktor Șokin a declarat că, în urma presiunilor exercitate de SUA, a fost nevoit să închidă o anchetă lansată împotriva companiei de gaze Burisma, din al cărui consiliu de administrație făcea parte Hunter Biden, fiul vicepreședintelui american Joe Biden, unul dintre principalii rivali ai președintelui Donald Trump - transmite televiziunea Fox News.

Sursa menționează că, la începutul acestui an, fostul procuror general de la Kiev i-a comunicat lui Rudy Giuliani, avocatul președintelui Trump, că ancheta împotriva lui Hunter Biden a fost închisă "din cauza fricii față de Statele Unite". Potrivit unor înregistrări ale lui Giuliani, aflate în posesia Fox News, "Viktor Șokin a încercat să continue ancheta, dar, în iunie sau iulie 2015, ambasadorul SUA, Geoffrey Pyatti, i-a transmis că la investigația respectivă trebuie să se lucreze cu mănuși, ceea ce, potrivit lui Șokin, a însemnat că nu trebuie să se mai facă nimic".

Notele respective ar mai arăta că lui Șokin i s-ar fi transmis că, pe parcursul anchetei, vicepreședintele american a ordonat întârzierea asistenței americane pentru Ucraina. Înregistrările lui Giuliani, precizează Fox News, au fost transmise deja Congresului american. Amintim că, în ianuarie 2018, Biden a declarat că i-a cerut președintelui de atunci al Ucrainei, Petro Poroșenko, demiterea fostului procuror general Viktor Șokin.

"M-am uitat la ei și le-am spus: plec în șase ore. Dacă procurorul nu este demis, nu veți mai primi banii. Ulterior, procurorul a fost demis" - a povestit politicianul american. Între timp, Petro Poroșenko a declarat că fostul vicepreședinte american nu a exercitat presiuni asupra sa cu privire la demiterea fostului procuror general Șokin.

Amintim că președintele american, Donald Trump, este suspectat că, într-o conversație la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a cerut acestuia din urmă să relanseze ancheta cu privire la activităților lui Hunter Biden în Ucraina. Conversația telefonică dintre Trump și Zelenski a provocat un scandal pe scena politică americană și, în acest context, președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a anunțat demararea unei anchete care ar putea avea drept rezultat inițierea procedurii de demitere a președintelui Donald Trump. Săptămâna trecută, Casa Albă a publicat stenograma conversației telefonice dintre Donald Trump și președintele Ucrainei, însă democrații continuă să insiste asupra demiterii președintelui.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău