Fostul deputat român Cristian Rizea susține că Vladimir Cebotari gestionează schemele din justiție. Reacția deputatului

  • 06 Mai 2021 09:29
Fostul deputat român Cristian Rizea susține că Vladimir Cebotari gestionează schemele din justiție. Reacția deputatului

Fostul deputat român, Cristian Rizea, spune că deputatul Pro Moldova, Vladimir Cebotari, ar fi omul de încredere al lui Vlad Plahotniuc și ar gestiona schemele din justiția moldovenească. În replică, Cebotari respinge acuzațiile lui Rizea și spune că fostul deputat român l-ar fi rugat să-i intermedieze o întâlnire cu Vlad Plahotniuc, dar el ar fi refuzat, notează IPN.

Fostul deputat român, Cristian Rizea, ieșit recent din închisoare, a recunoscut că ar fi fost în relații apropiate cu fostul liderul PDM, Vlad Plahotniuc și că Plahotniuc i-ar fi propus să se implice în politica din Republica Moldova.

„Mi-a propus un post de deputat la alegerile din februarie 2019. Mi-a spus ca examinează în ce raion aș putea candida. Mi-a spus că se rezolvă și cu dosarul. I-am spus că vreau să-mi rezolv problema cu justiția pentru a nu fi o problemă de imagine pentru partid”, a spus Cristian Rizea în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

În plus, Rizea spune că vicepreședintele Pro Moldova, Vladimir Cebotari, ar fi rămas omul de încredere al lui Vlad Plahotniuc și că Cebotari ar fi cel care-i face legătura lui Plahotniuc cu toți politicIenii din Republica Moldova.

„Vladimir Cebotari este cel care gestionează schemele din justiție, el ascultă de Plahotniuc, îi este loial până la capăt. Pentru că unii l-au lăsat pe Plahotniuc. Cebotari îi intermediază în continuare schemele din justiție”, a mai spus Cristian Rizea.

Contactat telefonic în timpul emisiunii, Vlad Cebotari a respins acuzațiile aduse de Cristian Rizea.

„Rizea s-a adresat la mine ca să îi fac legătura cu Plahotniuc, doar că eu nu mă ocup cu astfel de intermedieri. Domnul Rizea aruncă cu declarații, dar mă flatează, dacă el crede că eu aș gestiona schemele din justiție” a spus Vlad Cebotari.

Fostul deputat PSD din România, Cristian Rizea, a fost reținut pe 3 noiembrie, după ce la data de 2 noiembrie i-a fost retrasă cetățenia Republicii Moldova prin decretul președintelui de atunci, Igor Dodon. Rizea a fugit din România unde fusese condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, iar cererea privind obținerea azilului în Republica Moldova i-a fost respinsă.



Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:79 %
Vint:0,51 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău