Fost jurnalist din propaganda rusă vorbește despre „rușinea de a fi rus” după invazia din Ucraina: „Eu nu mai am „țara mea”, pentru că ea aparține prietenilor lui Putin

  • 06 Martie 2022 09:28
Fost jurnalist din propaganda rusă vorbește despre „rușinea de a fi rus” după invazia din Ucraina: „Eu nu mai am „țara mea”, pentru că ea aparține prietenilor lui Putin Hotnews

​Într-un interviu pentru HotNews.ro, fostul jurnalist Ilya Kolosov, care a lucrat în televiziuni de propagandă din Moscova iar acum se află în Belarus, vorbește despre „rușinea de a fi rus” după invazia lui Putin în Ucraina: „eu practic nu pot să merg nicăieri, dar chiar și dacă aș fi mers undeva, după tot ce s-a întâmplat, fiind rus aș simți respingere din cauza acțiunilor întreprinse în numele țării mele de către actualul regim”.

Ucraina luptă pentru toți, iar pe teritoriul acestei țări este un război dintre o lume liberă și cea în care crede Kremlinul. În prezent, nicio altă țară nu poate să se alăture Ucrainei, deoarece în acest caz ar putea începe un război nuclear, Vladimir Putin fiind irațional și imprevizibil.

Aceste opinii aparțin fostului jurnalist rus Ilya Kolosov, exprimate în cadrul interviului pe care i l-am luat în aceste zile. Ilya Kolosov, în vârstă de 51 de ani, a fost prezentatorul și realizatorul buletinelor informative de la postul public de televiziune din Rusia TV Centru, între 2000 și 2013.

A demisionat invocând dezacordul cu politica editorială dictată de Kremlin. Ulterior, timp de un an a condus biroul postului RTVI (Russian Television International) la Berlin. După ce finanțarea acestui proiect s-a încheiat, Kolosov a venit în Belarus, unde timp de câțiva ani a lucrat la un post de stat din Minsk (cel de-al doilea post public național), unde a prezentat un program informativ săptămânal. Însă peste doi ani a demisionat și de acolo, după ce politica editorială s-a schimbat odată cu plecarea fostei conduceri.

În 2019, Kolosov a fost angajat în redacție rusă a postului “Vocea Americii” de la Washington, având contract pentru an. Ulterior a revenit la Minsk iar acum se poziționează ca un comentator politic independent și participă la mai multe proiect în mediul online.

În primul rând, aș vrea să vă întreb cum sunt percepute evenimentele din Ucraina, atât de cetățenii ruși, cât și de cei din Belarus. Dumneavoastră, fiind născut în Rusia, cum vedeți tot ce se întâmplă acum în Ucraina?

Ilya Kolosov: Pentru mine aceste evenimente reprezintă o nebunie. În ceea ce privește reacțiile oamenilor din Rusia și Belarus, acestea sunt diferite. Potrivit ultimului sondaj, realizat în Rusia de către Centrul rusesc pentru studiul opiniei publice, 63% susțin desfășurarea așa-zisei „operațiuni speciale” a Rusie în Ucraina.

Citiți continuarea interviului pe HOTNEWS.RO

 
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău