FMI preconizează o recesiune mai puțin severă în 2020, datorită Chinei și stimulentelor fiscale
-
13 Octombrie 2020 19:48
Fondul Monetar Internațional (EFE) a estimat marți o scădere a economiei mondiale de 4,4% în 2020, cu opt zecimi mai mică față de declinul de 5,2% calculat în iunie, datorită puternicei recuperări a Chinei, care va fi unica mare economie ce va crește (1,9%), și masivelor stimulente fiscale și monetare stabilite în contextul pandemiei, relatează agenția EFE, preluat de AGERPRES.
Aceste opt zecimi de îmbunătățire, conform Perspectivelor Economice Globale ale FMI, se datorează și importantei recuperări a economiei americane, pentru care noua estimare este de minus 4,3%, față de minus 8%, nivel estimat în iunie.
"Preconizăm în 2020 o recesiune mai puțin severă decât estimasem în iunie, dar încă puternică. În pofida faptului că economia mondială se recuperează, urcușul va fi lung, dezechilibrat și incert", a afirmat Gita Gopinath, economist șef al FMI, în prezentarea raportului.
China va crește cu 1,9 % anul acesta, față de 1% nivel anticipat în iunie, în timp ce Statele Unite ale Americii vor înregistra o scădere a PIB de 4,3% (cu 3,7% mai puțin față de estimarea din urmă cu patru luni).
Și pentru zona euro estimările au fost îmbunătățite comparativ cu cele din iunie, la minus 8,3%, față de 10,2%.
FMI subliniază că în economiile avansate impactul pandemiei ar fi fost mult mai mare dacă nu ar fi existat "voluminoasele, rapidele și fără precedent răspunsuri fiscale, monetare și de reglementare, care au menținut veniturile disponibile pentru gospodării și au protejat fluxul de numerar pentru companii".
Pentru 2021, Fondul preconizează că economia mondială va reveni pe traiectorie pozitivă cu o expansiune de 5,2%, o cifră care este însă cu două zecimi mai mică față de cea avansată în iunie.
China, din nou, se va afla în fruntea marilor economii, cu o rată de creștere de 8,2% anul viitor, similară cu cea estimată de FMI în iunie.
SUA vor crește cu 3,1% (cu 1,4 puncte procentuale mai puțin comparativ cu estimarea precedentă), în timp ce zona euro va înregistra o majorare de 5,2% (cu opt zecimi mai mică față de cea calculată în iunie).
FMI organizează săptămâna aceasta, în format virtual, tradiționala reuniune anuală în cadrul căreia vor fi dezbătute principalele provocări economice pentru ieșirea din criza acută provocată de pandemia de coronavirus.
Sursa:Agerpres