FMI | Economia mondială este grav afectată de pandemie, dar impactul pe termen mediu nu va fi atât de sever ca în timpul crizei financiare globale din 2008 - 2009
-
31 Martie 2021 17:32
Producția economică globală ar urma să fie cu aproximativ 3% mai scăzută în 2024 decât se estima înaintea pandemiei de coronavirus (COVID-19), dar impactul pe termen mediu nu va fi atât de sever ca în timpul crizei financiare globale din 2008 - 2009, se arată într-o postare publicată miercuri pe blogul Fondului Monetar Internațional, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Instituția financiară avertizează că perspectivele de înrăutățire a actualei crize rămân substanțiale, chiar dacă presiunile financiare sistemice și pagubele economice asociate pe termen lung au fost în mare parte evitate, după ce guvernele au adoptat măsuri fiscale de aproximativ 16.000 de miliarde de dolari.
Drumul spre redresare rămâne dificil, în special pentru țările cu resurse fiscale limitate. "Spre deosebire de ce s-a întâmplat în timpul crizei financiare globale din 2008 - 2009, piețele emergente și cele în curs de dezvoltare ar urma să se confrunte cu efecte negative mai profunde decât economiile avansate, iar cele mai mari pierderi ar urma să se înregistreze în rândul țărilor cu venituri scăzute", apreciază FMI.
Economiile care sunt mult mai dependente de turism sau unde industria ospitalității și sectorul de retail au o prezență importantă se vor confrunta cu pierderi mai consistente. Este cazul insulelor din Caraibe și Pacific, precizează instituția financiară.
De asemenea, șocul provocat de pandemie ar putea avea un impact mai ridicat asupra pieței forței de muncă pe termen mediu și lung, iar unele sectoare ar putea fi afectate permanent. În plus, productivitatea ar putea avea de suferit în urma scăderii concurenței, dacă firmele dominante își extind influența și își majorează cota de piață, avertizează FMI.
În 6 aprilie, Fondul Monetar Internațional va publica estimările actualizate privind evoluția economiei mondiale în 2021 și în 2022. Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a previzionat că FMI va îmbunătăți prognoza din ianuarie privind creșterea PIB-ului global de 5,5% în 2021 și de 4,2% în 2022, pentru a reflecta măsurile suplimentare de sprijin adoptate în SUA și perspectivele redresării în urma succesului campaniei de vaccinare din alte state avansate.