Festivalul internațional Civic Fest, inaugurat la Chișinău

  • 24 Septembrie 2015 16:19
Festivalul internațional Civic Fest, inaugurat la Chișinău

Festivalul internațional Civic Fest, care urmează să întrunească, cele mai active ONG-uri, proiecte demne de urmat și parteneri, pe o platformă unică pentru schimb de bune practici și idei inovatoare, a fost inaugurat joi, 24 septembrie, la Chișinău.

Prima zi a celei de-a treia ediții a festivalului, se desfășoară la Muzeul Național de Artă, iar pe 26 septembrie acesta va continua la Teatrul în aer liber, Rezervația culturală Orheiul Vechi, Butuceni, transmite IPN.

Sorin Mereacre, președintele Fundației Est-Europene, partener al evenimentului, a declarat că Acordul de Asociere cu UE prevede crearea unei platforme comune de dialog și de cooperare între societatea civilă, atât din UE, cât și din Republica Moldova. „Este o oportunitatea foarte bună pentru noi toți, să contribuim la implementarea acestui Acord de Asociere, cât și să monitorizăm cum Guvernul și alte structuri îl implementează și să venim cu contribuția noastră, astfel încât rezultatele să fie cât mai palpabile și resimțite de către cetățeni”, a notat Sorin Mereacre, menționând că Civic Fest este important și pentru a stimula un dialog deschis dintre autoritățile publice, business si organizațiile non-guvernamentale.

Danielle Keulen, șef-adjunct al Secției proiecte a Delegației UE la Chișinău, a declarat că implicarea societății civile și constituienților ei este un instrument esențial al Uniunii Europene pentru a garanta legitimitatea democratică a instituțiilor europene și a acțiunilor pentru a aduce UE mai aproape de cetățeni. Oficialul a menționat că, acum 50 de ani, au fost create organizații, structuri sindicale pentru a oferi voce cetățenilor și pentru a le oferi oportunitatea să se implice în crearea politicilor UE. „Democrația participativă a adus rezultate pozitive Uniunii Europene și UE crede că societatea civilă și cetățenii activi sunt un instrument și un partener important, care stimulează societăți pluraliste, dezvoltare durabilă, apărarea drepturilor omului, etc.”, a notat Danielle Keulen.

Prezentă la eveniment, ministra culturii, Monica Babuc, a declarat că ministerul depune efort pentru a dezvolta și a menține un dialog strâns. Ea a dat drept exemplu un proiect, derulat deja de 5 ani, care presupune finanțarea inițiativelor culturale, implementate de către ONG-uri și asociații din domeniul culturii.

Festivalul va continua sâmbătă la Butuceni. Potrivit organizatorilor, locul ales nu este întâmplător, pentru că această localitatea este o carte de vizită a țării și un model de încurajare a participării mai active a cetățenilor în dezvoltarea comunității. Aici urmează a fi lansate mai multe inițiative civice menite să protejeze mediul, să conserve patrimoniul natural și istoric și să promoveze cultura ecologică.

Evenimentul este parte integrantă a „Zilelor Societății Civile”, organizate în parteneriat cu FHI 360/Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău