FBI a făcut percheziții la complexul Mar-a-Lago, reședința lui Donald Trump din Florida

  • 09 August 2022 09:34
FBI a făcut percheziții la complexul Mar-a-Lago, reședința lui Donald Trump din Florida

Fostul președinte american Donald Trump a anunțat luni că celebra sa reședință din Florida, Mar-a-Lago, a fost "percheziționată" de poliția federală (FBI), transmite AFP, citată de AGERPRES.

Republicanul, implicat direct sau indirect în mai multe dosare judiciare, nu a precizat motivul. Dar, potrivit presei americane, intervenția ține de o anchetă privind proasta gestionare a unor documente clasificate care fuseseră trimise la Mar-a-Lago.

"Națiunea noastră trăiește vremuri întunecate, frumoasa mea casă, Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, este sub asediu și a fost percheziționată și ocupată de numeroși agenți FBI", a declarat Donald Trump într-un comunicat, pretinzând că este supus unei "persecuții politice".

"După ce am lucrat și am cooperat cu agențiile guvernamentale implicate, această percheziție neanunțată a casei mele nu a fost nici necesară, nici adecvată", a afirmat el.

"Chiar mi-au spart seiful!", s-a indignat Trump, care nu se afla acolo, potrivit New York Times.

Contactat de AFP, FBI-ul, care nu a confirmat percheziția deocamdată, a refuzat să facă orice comentariu.

În februarie, Arhivele Naționale au declarat că au fost nevoite să recupereze din Florida 15 cutii de documente pe care Donald Trump le-a luat cu el când a părăsit Washingtonul în ianuarie 2021.

În aceste cutii, scrisori de la Barack Obama și liderul nord-coreean Kim Jong Un, o hartă a Statelor Unite care făcuse obiectul unor schimburi de replici furtunoase cu serviciul meteorologic american, dar și, potrivit Washington Post, mai multe documente parafate "top secret".

Arhivele Naționale au afirmat că republicanul nu avea niciun drept să plece cu aceste cutii: conform unei legi din 1978, orice președinte american trebuie să transmită toate e-mailurile, scrisorile și alte documente de lucru ale sale acestei agenții, însărcinată cu păstrarea lor.

Această agenție federală a cerut justiției americane să deschidă o anchetă asupra acestor fapte, potrivit presei americane.

De asemenea, personalul Casei Albe a descoperit în mod regulat teancuri de hârtii care înfundau toaletele și l-au suspectat pe președinte că dorea să scape de documente, potrivit unei viitoare carte scrisă de o jurnalistă vedetă a cotidianului New York Times.

Anunțul percheziției nu a întârziat să provoace indignare în rândurile republicanilor.

Liderul conservatorilor din Camera Reprezentanților, Kevin McCarthy, a denunțat o "instrumentalizare intolerabilă în scopuri politice" a Departamentului de Justiție, promițând o anchetă asupra funcționării acestuia când republicanii vor reveni la putere.

O comisie parlamentară încearcă, de asemenea, să facă lumină asupra rolului pe care l-a jucat omul de afaceri în asaltul asupra Capitoliului la 6 ianuarie 2021.

În acea zi, sute de partizani ai săi au provocat violențe și haos în sediul Congresului, întârziind certificarea victoriei lui Joe Biden la prezidențiale.

Departamentul de Justiție anchetează asupra acestui atac, dar deocamdată nu a declanșat urmărirea penală a fostului președinte.

La sfârșitul lui iulie, procurorul general al SUA, Merrick Garland, nu a exclus, însă, această posibilitate.

"Intenționăm să tragem la răspundere pe oricine este responsabil penal pentru (rolul său în) evenimentele din jurul datei de 6 ianuarie, în orice tentativă de a interfera cu transferul legal de putere de la o administrație la alta", a spus el.

În plus, la New York se desfășoară două anchete, una civilă și cealaltă penală, asupra unor suspiciuni de fraudă financiară în cadrul Trump Organization.

Donald Trump (76 de ani), în continuare foarte popular printre republicani, cochetează din ce în ce mai deschis cu ideea de a candida la președinție în 2024, mai scrie AFP.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
14,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:74 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău