Experți, despre intenția regimului separatist de la Tiraspol de a pedepsi cetățenii care depun plângeri împotriva autorităților neconstituționale: Este o îngrădire gravă a drepturilor omului

  • 21 Februarie 2022 14:12
Experți, despre intenția regimului separatist de la Tiraspol de a pedepsi cetățenii care depun plângeri împotriva autorităților neconstituționale: Este o îngrădire gravă a drepturilor omului

Regimul neconstituțional de la Tiraspol intenționează să penalizeze, inclusiv cu închisoarea, persoanele din stânga Nistrului care se vor depune plângeri împotriva autorităților separatiste. Potrivit experților, intenția regimului separatist, dacă va fi pusă în aplicare, va îngrădi și mai mult accesul locuitorilor din regiune la justiție echitabilă, inclusiv la posibilitatea de a se adresa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a emis deja câteva zeci de hotărâri de condamnare în acest sens.

Inițiativa legislativă semnată de procurorul regiunii separatiste Anatolii Gurețki prevede pedeapsa cu închisoarea de până la șapte ani pentru persoanele și grupurile de persoane care vor solicita, „unui stat străin”, avându-se în vedere în primul rând Republica Moldova, penalizarea funcționarilor din stânga Nistrului.

Inițiativa care, potrivit autorilor, este inspirată din legislația Belarusului, se referă inclusiv la plângerile formulate prin intermediul mass-media sau pe rețelele de socializare.

Potrivit activistului civic din regiunea transnistreană, fostul deținut politic Ghenadii Ciorba, citat de IPN, inițiativa respectivă intenționează să împiedice și plângerile depuse de locuitorii regiunii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

La prima vedere, această inițiativă reprezintă încă o îngrădire a drepturilor omului în regiunea transnistreană unde, situația la acest capitol este și așa extrem de gravă, a comentat pentru Radio Chișinău, expertul Daniel Goinic de la Centrul pentru Resurse Juridice, organizație care monitorizează dosarele la CEDO care vizează Republica Moldova.

Situația este foarte rea în regiune și un asemenea proiect ar afecta și mai mult drepturile persoanelor de a se adresa la Curte. În plus, ar fi un mesaj că acolo este o dictatură completă și cei care vor încerca să lupte cu aceasta vor fi pedepsiți, inclusiv penal. Adică este o îngrădire gravă a drepturilor omului.

Și Asociația Promo-Lex, organizație specializată în apărarea drepturilor omului din regiunea transnistreană, își exprimă îngrijorarea în privința acestei inițiative. Potrivit directorului executiv al Asociației, Ion Manole, este necesară implicarea atât a autorităților de la Chișinău, cât și a partenerilor internaționali, care până acum au acordat prea puțină atenție gravelor încălcări ale drepturilor omului în regiune. În opinia sa, prin această inițiativă, regimul neconstituțional dorește să controleze și mai mult cetățenii din stânga Nistrului, în contextul instabilității regionale.

Până la momentul de față, unica speranță pentru rezolvarea echitabilă și eficientă a unui caz din stânga Nistrului era CEDO. Nu în zadar, până acum avem peste 50 de hotărâri emise de Curtea Europeană și mai sunt multe altele pe masa Curții. Evident, regimul de la Tiraspol a fost deranjat de numărul mare, iar în contextul tensionărilor din Ucraina, regimul dorește, probabil, să dețină un control total asupra populației care a mai rămas acolo.

Solicitat de Radio Chișinău, Ministerul Justiției nu a comentat, deocamdată această inițiativă. Amintim că doar în anul 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis 13 hotărâri de condamnare în dosare depuse de locuitori din stânga Nistrului, în toate fiind găsită ca vinovată Federația Rusă, care sprijină, de facto, regimul separatist.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:3,09 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău