EXPERȚI: Declarația lui Andrian Candu, cu privire la despăgubirile din partea Rusiei, o acțiune politică

  • 22 Ianuarie 2018 14:02
0%
00:00:00
00:00:00

Republica Moldova ar putea cere despăgubiri de miliarde de dolari de la Rusia, pentru perioada în care se află, ca forță de ocupație, în regiunea din stânga Nistrului, susține președintele Parlamentului Andrian Candu. Experții pun însă la îndoială sinceritatea acestor declarații, considerându-le drept politice. 

Andrian Candu a declarat într-un interviu pentru publicația letonă Latvijas Avize că trupele militare ruse aflate ilegal în stânga Nistrului sunt forțe de ocupație și că Rusia a încălcat legislația internațională. El a arătat că autoritățile se gândesc să angajeze o companie internațională de avocatură pentru a calcula pierderile provocate de prezența rusă în Transnistria timp de 25 de ani și care ar putea să se ridice la miliarde de dolari.

Din punct de vedere juridic, Republica Moldova ar putea să atace Rusia în instanțe internaționale, având în vedere că tentativele politice de a o convinge să-și retragă trupele de pe teritoriul său nu au dat nici un rezultat, consideră directorul executiv al Asociației Promo-Lex, Ion Manole. El însă a exprimat dubii în sinceritatea intenției autorităților moldovene.

„La prima vedere s-ar putea crea impresia că aceasta este într-adevăr o acțiune politică, pentru că în mod normal autoritățile ar fi trebuit să înregistreze o astfel de cerere și apoi să vorbească despre procedură. Noi am mai auzit astfel de propuneri din partea altor funcționari, în alte timpuri, dar nu s-a întreprins nimic.”

Și expertul în problema transnistreană Oazu Nantoi consideră declarațiile șefului legislativului drept politice. El a accentuat că Chișinăul nu are cel puțin o strategie de soluționare a conflictului transnistrean și doar mimează intențiile de reglementare a acestuia.

„Trebuie să fii idiot ca să crezi în sinceritatea politicienilor în genere, dar în cazul  Republicii Moldova îndeosebi. În rest, asta este element de campanie electorală și mai mult nimic. E vorba doar de mimarea intențiilor de a rezolva acest conflict. Același Andrian Candu a declarat în septembrie 2016, dacă nu greșesc, că statul Republica Moldova nu are o strategie națională de soluționare a conflictului. Despre ce vorbim?”

Vicepremierul de la Moscova Dmitri Rogozin a comentat pe o rețea de socializare declarațiile lui Andrian Candu drept o continuare a acțiunilor anti-rusești, menționând că în ultimul timp autoritățile Republicii Moldova ar fi comis mai multe greșeli în domeniul politicii externe.

Amintim că aproximativ 1500-2000 de militari ruși se află în prezent în stânga Nistrului, care, potrivit Moscovei păzesc depozitele de muniții ale fostei Armate a XIV-a din regiune.

Rusia s-a angajat la un summit al OSCE din 1999 să-și retragă trupele și muniția de pe teritoriul Republicii Moldova, însă până acum nu și-a îndeplinit angajamentul, în pofida numeroaselor apeluri ale autorităților de la Chișinău și ale comunității internaționale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău