Despre „Politica externă românească în Moldova” scrie expertul în politici publice de la București, Marius Ghincea, în Adevărul. Autorul constată că „esența problemei politicii externe românești în Moldova este că nu face decât să faciliteze strategia Rusiei în Republica Moldova. (…) Așadar, strategia Bucureștiului ar trebui să constea exact în abandonarea dimensiunii identitar-geopolitice și adoptarea dimensiunii economice/anti-corupție. Abandonând dimensiunea identitar-geopolitică, va lipsi repertoriul rusesc de conținutul politic de care acesta are nevoie pentru a fi eficace. Bucureștiul trebuie să înceteze să sponsorizeze indivizi și mișcări naționaliste și patriotarde care promovează un unionism romantic deconectat de la realitățile moldave și care nu face decât să stimuleze frenetic amenințarea „jandarmului român”. Bucureștiul nu are nevoie de un unionism explicit, extrem de vocal și ineficace în Moldova care segmentează societatea în conformitate cu preferințele Rusiei. În schimb, poate urmări aceleași obiective, posibil cu mult mai mult succes, dacă decide să funcționeze în logica economică și anti-corupție care a devenit extrem de importantă în Moldova. Apropierea politică și culturală a Moldovei față de România și Uniunea Europeană se poate face prin sprijinirea unui clivaj social și politic centrat pe aspecte economice, de dezvoltare și pe lupta anti-corupție. Problemele economice și anti-corupție au o tracțiune semnificativ mai mare în Moldova decât problemele identitare, după cum s-a putut observa ca urmare a rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate”, subliniază analistul de la București.

Un alt comentariu de peste Prut, semnat de George Damian și preluat de Ziarul Național, încearcă să răspundă la întrebarea dacă „Renunță România la românii din stânga Prutului?”. În opinia autorului, „propunerea ca România să abandoneze chestiunea identității naționale în stânga Prutului este ușor delirantă, indiferent de sofismele folosite pe post de argumente. Ideea unionismului pe modelul anului 1918 a ieșit de pe agenda clasei politice românești după ratarea momentului generat de disoluția Uniunii Sovietice, asta este clar pentru toată lumea de ceva vreme. Însă abandonarea Basarabiei simbolice reprezintă o abandonare a istoriei celor 400.000 care au fugit de Armata Roșie în 1944, anularea motivului pentru care aproape 600.000 de oameni din stânga Prutului și-au redobândit cetățenia română. Schimbul propus este abandonarea chestiunii identitare românești din Republica Moldova în favoarea reformei și combaterii corupției – ceea ce este ilogic. Identitatea națională nu are nici o legătură cu combaterea corupției. (…)  Republica Moldova așa cum arată azi (și nu de puțină vreme!) este un factor de instabilitate în regiune, pornind de la conflictul transnistrean înghețat și până la devalizarea recentă a sistemului bancar, exportul de „ingineri finanțiști” și spălarea de bani proveniți din tenebrele lumii ruse. Însă nu există o logică pentru ca statul numit România să-și abandoneze românii, indiferent unde s-ar găsi, de teama unor pericole generate de accidente istorice”, consideră George Damian.

„Republica Moldova are o șansă uriașă de a deveni un stat funcțional, de a se apropia de UE. Are oportunități foarte mari care nu vor mai exista timp de 3-4 generații. Este o șansă unică să punem capăt corupției, să avem o politică normală”, a declarat analistul politic Vladislav Kulminski la TVR Moldova. Iar expertul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Mihai Mogâldea, a subliniat că politica externă a noii guvernări trebuie să fie una echilibrată. „Politica externă a viitorului Guvern se va bucura de suportul partenerilor externi, va exista o deschidere mai mare față de obiectivele Guvernului. Cred că inclusiv Guvernul și statul vor beneficia de o asistență mai mare din exterior”, a opinat acesta.

Președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vladislav Gribincea, notează într-un interviu pentru Europa Liberă că „Reformele încep de la justiție”. „Dacă cei cu pufușor pe botișor vor simți că schimbările în justiție sunt pe bune și ei nu au nicio șansă să rămână în sistem, probabilitatea este foarte mare că ei vor pleca benevol, cu pensiile destul de generoase pe care le oferă astăzi statul. Dacă totuși ei vor simți o anumită șovăială în rândul politicienilor și un spațiu pentru ei ca să-și negocieze rămânerea în sistem, atunci dintre aceștia vor părăsi sistemul benevol puțini. (…) Probabilitatea demisiei dlui Stoianoglo, în opinia mea, este destul de mare, fiindcă noi avem o procuratură care nu poate face mare lucru singură, ea trebuie să interacționeze cu MAI, ea trebuie să interacționeze cu Serviciul de Informații și Securitate, cu CNA – toate sunt sub control politic. Dacă aceste instituții nu vor coopera cu procurorii, eficiența procuraturii va arăta prost și, respectiv, imaginea procurorului general va arăta prost. Adică, eu nu cred că dl Stoianoglo va pune funcția sa mai presus decât eficiența procuraturii.”