R. Moldova trebuie să dea dovadă de maturitate politică pentru aderarea la UE. Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „Este esențial ca majoritatea și opoziția să fie unite în jurul acestui obiectiv”

  • 25 Noiembrie 15:02
R. Moldova trebuie să dea dovadă de maturitate politică pentru aderarea la UE. Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „Este esențial ca majoritatea și opoziția să fie unite în jurul acestui obiectiv”

Republica Moldova trebuie să demonstreze maturitate politică pentru a transforma în realitate dezideratul de aderare la Uniunea Europeană (UE). Pentru ca acest proces să fie credibil, țara are nevoie de stabilitate politică și consens în direcțiile strategice, iar atât majoritatea, cât și opoziția trebuie să fie unite în jurul obiectivului aderării la UE. Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, în cadrul Conferinței „Parlamentul Republicii Moldova – Angajament deplin pentru Integrarea Europeană”.

„Aderarea astfel devine nu doar un obiectiv politic sau economic, ci și un proiect strategic care redefinește locul țării noastre, locul Moldovei pe harta politică și de securitate a Europei. Această schimbare de paradigmă ne obligă la și mai multă seriozitate și coerență. Aderarea reprezintă o transformare profundă a modului în care funcționează statul, economia și instituțiile. Parlamentul are un rol decisiv în această transformare, ca să fie una fundamentată, coerentă și durabilă. În acest efort, mă bucur mult, în special că, anume în această legislatură, Parlamentul dispune deja de o comisie dedicată integrării europene. Existența acestei comisii este o condiție de eficiență instituțională, va fi și motorul coordonării alinierii legislative și veriga care va conecta negocierile pe care le va duce Guvernul cu deciziile normative ale Parlamentului”, a declarat Gherasimov.

Viceprim-ministrul a subliniat importanța Comisiei pentru Integrare Europeană, creată în actuala legislatură, care va coordona alinierea legislativă și va asigura legătura între negocierile Guvernului și deciziile Parlamentului. Comisia va traduce prioritățile europene într-o agendă legislativă coerentă, va menține un dialog constant cu autoritățile și partenerii europeni și va garanta corectitudinea transpunerii legislației europene, transmite Moldpres.

„Această misiune însă depășește cu mult cadrul unei singure comisii, procesul de aderare fiind cu adevărat un proiect de țară, iar aici Parlamentul, în integralitatea lui, poartă responsabilitatea de a-l proteja și a-l duce înainte. Pentru ca acest proces să fie credibil pentru toți, el are nevoie de stabilitate politică, coerență legislativă și, cel puțin, un minim consens în direcțiile strategice pe care le-am ales și pe care le-am inclus în Constituția Republicii Moldova. În acest sens, este esențial ca atât majoritatea, cât și opoziția să fie unite în jurul obiectivului fundamental, și anume aderării la UE. Inclusiv opoziția are un rol important în menținerea calității reformelor și mă bucur că este inclusă în această comisie parlamentară pentru a putea asigura transparența și monitorizarea executivului. Acest rol, din nou, nu slăbește procesul, ci îl întărește, pentru ca aderarea noastră să fie una cu maturitate politică asumată. Această maturitate politică este caracteristică tuturor democrațiilor consolidate de Uniunea Europeană. Asta este un mesaj pe care toți liderii negociatori șefi m-au rugat să îl transmit cetățenilor noștri, pentru că am avut multiple discuții și astăzi la fel”, a adăugat Gherasimov.

Viceprim-ministrul a atras atenția că țara se află într-un moment istoric: deciziile, cooperarea și calitatea reformelor vor determina nu doar viteza integrării în UE, ci și direcția de dezvoltare a Republicii Moldova pentru multe generații.

„Astăzi, țara noastră se află în fața unei ferestre de oportunitate cum nu am mai văzut niciodată în istoria noastră modernă. Este rezultatul unui context european favorabil și al unei voințe politice clare, atât aici la Chișinău, cât și la Bruxelles, rezultatul sprijinului tuturor celor 27 de state membre, dar, desigur, și al determinării demonstrate de către instituțiile noastre într-o perioadă caracterizată de schimbări foarte rapide. Toate acestea creează un moment unic în care pași coerenți, pași rapizi, pot transforma această șansă pe care ne oferă istoria într-o realitate, și anume aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Și fiindcă astfel de ferestre nu rămân deschise decât pentru perioade scurte de timp, responsabilitatea noastră este să o folosim acum cu înțelepciune, cu unitate și cu curaj”, a punctat Gherasimov.

Evenimentul are loc în contextul publicării Raportului de Extindere al Comisiei Europene din 4 noiembrie 2025, care confirmă progresele substanțiale ale Republicii Moldova în ultimele 12 luni și relevă necesitatea accelerării alinierii legislative la standardele europene.

Conferința reunește reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, Biroului Parlamentului European la Chișinău, Delegației UE, partenerilor de dezvoltare, autorităților locale, mediului academic, organizațiilor societății civile și mass-mediei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
12,74
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:6,17 m/s
Wed
10
Thu
11
Fri
11
Sat
9
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău