EXPERȚI | Administrația președintelui SUA, Joe Biden, va urmări cu atenție evoluțiile din Europa de Sud-Est, inclusiv din R.Moldova și va încerca să consolideze securitatea și independența statelor din regiune

  • 25 Ianuarie 2021 12:46
EXPERȚI | Administrația președintelui SUA, Joe Biden, va urmări cu atenție evoluțiile din Europa de Sud-Est, inclusiv din R.Moldova și va încerca să consolideze securitatea și independența statelor din regiune

Administrația noului președinte american Joe Biden, învestit în funcție la 20 ianuarie, va urmări cu atenție evoluțiile din Europa de Sud-Est, inclusiv din Republica Moldova și va încerca să consolideze securitatea și independența statelor din regiune, consideră analiștii politici. Totodată, ei menționează că în schimbul sprijinului, Washingtonul va aștepta continuarea reformelor democratice și, în primul rând, lupta împotriva corupției.

Noul președinte american, Joe Biden, un critic vehement al predecesorului său, Donald Trump, va avea o altă atitudine față de zona Europei de Sud-est și va schimba accentele, inclusiv pentru că el cunoaște bine regiunea, fiind și singurul președinte american care a vizitat Republica Moldova, susține analistul politic Veaceslav Berbeca.
El menționează că Joe Biden va dori și o apropiere a relațiilor cu Uniunea Europeană și NATO, de unde va avea de beneficiat și Republica Moldova, fiind la hotarele ambelor organizații.


„Atitudinea diferită a lui Biden și Trump față de NATO și UE demonstrează că au și o înțelegere diferită asupra problemelor cu care se confruntă regiunea. Odată ce Republica Moldova este vecină a NATO și a UE, cred că atitudinea administrației lui Joe Biden se va răsfrânge și asupra Republicii Moldova”, consideră Veaceslav Berbeca. 

Analistul Nicolae Negru remarcă însă că și Donald Trump a avut o strategie deosebită față de regiune, încercând să fortifice zona dintre Marea Baltică și Marea Neagră. În opinia sa, administrația Biden va continua această linie, mai ales că știe regiunea, problemele și amenințările cu care se confruntă.

„Biden cunoaște această zonă, cunoaște problemele noastre, cunoaște amenințările pentru securitate pe care le prezintă Rusia pentru regiunea noastră și eu cred că acest efort al SUA pentru consolidarea securității și independenței Ucrainei și Republicii Moldova, se vor intensifica”, a menționat Nicolae Negru.

Ambii experți menționează însă că pentru a beneficia de sprijinul Statelor Unite, Republica Moldova trebuie să continue reformele democratice, în special lupta împotriva corupției.

Amintim că Joe Biden a efectuat o vizită în Republica Moldova în anul 2011, în calitate de vicepreședinte al SUA, funcție pe care o deținea atunci. Oficialul american a vorbit despre necesitatea continuării reformelor, în special în domeniul justiției și combaterea corupției, chiar dacă acestea sunt deseori nepopulare. La finalul discursului său, Joe Biden a promis că va reveni la Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău