Expert: Participarea oficialilor de rang înalt la evenimentele dedicate Zilei Victoriei reprezintă o încălcare a deciziilor CSE. Președintele și alte persoane ar trebui trase la răspundere

  • 11 Mai 2020 18:01
Expert: Participarea oficialilor de rang înalt la evenimentele dedicate Zilei Victoriei reprezintă o încălcare a deciziilor CSE. Președintele și alte persoane ar trebui trase la răspundere

Participarea oficialilor de rang înalt la evenimentele organizate de Ziua Victoriei, a încălcat, de fapt, deciziile Comisiei Situații Excepționale, care nu permit desfășurarea întrunirilor.

Astfel, președintele și alte persoane care au îndemnat fie și tacit participarea la aceste evenimente ar trebui trase la răspundere,  a comentat pentru Radio Chișinău consilierul juridic al Centrului de resurse Juridice, Ion Guzun.

„Cu siguranță, începând de la președintele țării și alte persoane, care au îndemnat fie și tacit să participe la aceste evenimente, trebuie să-și asume responsabilitatea. Iar poliția trebuie să identifice acele persoane care au permis ca oamenii să se deplaseze la acele locuri de comemorare, inclusiv pe liderii politici. Noi am fost martori la mai multe hotărâri ale Comisiei Situații Excepționale, în care chiar și întrunirile organelor de autoadministrare a sistemului judecătoresc, a procuraturii s-au sistat și s-a impus în fond ca să fie desfășurate prin teleconferință, de exemplu, în timp ce am văzut persoane care participau la evenimente încălcând reguli stricte. Poliția cu siguranță poate stabili și identifica persoanele și să le atragă la răspundere atât timp, cât noi vorbim de aplicare unitară a legislației. Anterior, persoane care mergeau singure prin parcuri erau amendate cu 20 și ceva de mii de lei, pe când acum poliția noastră închide ochii și nu mai urmărește respectarea regimului restricționar pe care tot autoritățile l-au stabilit”, a afirmat expertul. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
6,07
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău