EXIT POLL | PSD câștigă alegerile parlamentare din România

  • 11 Decembrie 2016 21:00
EXIT POLL | PSD câștigă alegerile parlamentare din România

PSD a câștigat alegerile parlamentare din 2016 și, teoretic, poate forma majoritatea parlamentară împreună cu ALDE, potrivit exit-poll-ului IRES, realizat la comanda Digi24. Estimarea este valabilă pe baza datelor culese până la ora 20:00.

PSD a obținut 45,8 la sută din voturi la alegerile legislative din 2016, urmat de PNL cu 20,8 la sută din voturi, potrivit estimărilor exit-poll-ului IRES, realizat la comanda Digi24, pe baza datelor culese până la ora 20:00.

ALDE ar avea 6,3 la sută din voturi, astfel că o coaliție PSD-ALDE ar avea, teoretic, peste 50 la sută din voturi.

Al treilea cel mai bun rezultat aparține USR-ului, cu 9,2 la sută din voturi. În Parlament mai intră UDMR, care ar fi obținut 6,7 la sută din sufragii.

Potrivit sondajului, PMP și PRU ar urma să NU intre în Parlament.

REZULTATE EXIT-POLL IRES - ora 21:00 (date culese până la ora 20:00)

PSD - 45,8 la sută

PNL - 20,8 la sută

USR - 9,2 la sută

ALDE - 6,3 la sută

UDMR - 6,7 la sută

PMP - 4,7 la sută

PRU - 2,5 la sută

Sunt opțiunile de vot ale alegătorilor culese de operatorii IRES până la ora 20:00. La ora 22.00, Digi24 va difuza estimările cu privire la votul alegătorilor înregistrat pe parcursul întregii zile, până la închiderea urnelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
24,5
Nori împrăștiați
Umiditate:36 %
Vint:6,62 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
22
Thu
19
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău