Executivul a aprobat modificări în procedura de selectare și eliberare a directorului Oficiului Național al Viei și Vinului
-
22 Martie 2023 12:35
Conducătorul Oficiului Național al Viei și Vinului va obține votul de încredere din partea tuturor vinificatorilor și viticultorilor din țară, ceea ce va asigura o credibilitate și eficiență mai mare în interacțiunea Oficiu – sectorul privat. Executivul a modificat procedura de selectare și eliberare a directorului ONVV, în scopul reducerii influenței statului în procesul decizional al Consiliului de coordonare și sporirea rolului asociațiilor din sector, se arată în comunicatul Guvernului.
Astfel, în procesul de alegere a directorului, reprezentanții sectorului privat vor deține 6 voturi, iar un vot va fi al reprezentantului sectorului public. De asemenea, încetarea înainte de termen a mandatului, precum și eliberarea din funcție a directorului va fi posibilă cu avizul pozitiv al Consiliului de coordonare.
Vicepremierul Vladimir Bolea a subliniat că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare promovează cooperarea producătorilor în gestionarea afacerilor în agricultură. Totodată, Vladimir Bolea a precizat că, în țările vinifere, entitățile care gestionează industria vitivinicolă funcționează după principiul parteneriatului public – privat, iar rolul statului este de a elabora politici și de a crea condiții favorabile pentru afaceri.
Pornind de la aceasta, s-a propus micșorarea numărului reprezentanților statului în Consiliul de coordonare al ONVV.