Eveniment cultural de susținere a tinerilor basarabeni din diasporă
-
06 Februarie 2014 09:46
La Paris va avea loc, vineri, 7 februarie, un eveniment cultural de susținere a tinerilor basarabeni din diaspora la care vor participa interpreți din Republica Moldova, Portugalia, Japonia și Rusia.
La eveniment vor participa interpreți din Republica Moldova, Portugalia, Japonia și Rusia printre care cornista Dorina Munteanu, membră a orchestrei Teatrului Național de Operă și Balet și a „Chișinău Youth Orchestra”, precum și pianista Ecaterina Baranov și pictorița Nelly Vrânceanu, ambele stabilite în Franța.
De asemenea, vor lua parte pianiștii portughezi André Roque Cardoso și João Costa Ferreira, pianista din Rusia Irina Nesterova, precum și violonista japoneză Tomo ko Nagakura.
Evenimentul face parte din proiectul „Brize Muzicale Europene” și va avea loc începând cu ora 20.00 pe adresa Eglise Reformée, 58 rue Madame, 75006 Paris. Intrarea e liberă.