Eurostat: În UE, emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut în majoritatea sectoarelor
-
24 August 2022 13:40
Schimbările climatice pot fi o temă copleșitoare, cu mulți indicatori implicați. Pentru a o înțelege mai bine, Eurostat a publicat miercuri un articol privind schimbările climatice și forțele motrice ale acestora, care oferă o analiză pe termen lung și un context aprofundat.
Emisiile de gaze cu efect de seră sunt rezultatul activităților umane care provoacă schimbări climatice antropogene, iar UE este un contribuitor ambițios la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice și de reducere a emisiilor de de gaze cu efect de seră, angajându-se să fie neutră din punct de vedere climatic până în 2050.
Datele elaborate de Agenția Europeană de Mediu și republicate de Eurostat arată că emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut în majoritatea sectoarelor, cu excepția arderii combustibililor în transporturi, inclusiv în aviația internațională. Acest sector a crescut cu 50 de milioane de tone de echivalent CO2 (+7%) în 2020 față de 1990, caleaeuropeana.ro.
În toate sectoarele, Uniunea Europeană a reușit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 1546 de milioane de tone de echivalent CO2 între 1990 și 2020.
Cea mai mare scădere absolută (-657 milioane de tone de echivalent CO2) a emisiilor a avut loc în sectorul arderii combustibililor de către industriile energetice, care produc în principal electricitate, căldură și combustibili derivați, urmat de industriile prelucrătoare și de construcții (-322 milioane de tone) și de gospodării, comerț, instituții și altele (-215 milioane de tone).
În termeni de schimbare relativă, aceste trei sectoare au înregistrat o scădere de 46%, 44% și, respectiv, 29% a emisiilor în 2020, comparativ cu 1990.
Emisiile fugitive provenite de la combustibili prezintă cea mai mare schimbare relativă în 2020 față de 1990, cu -59%, dar ponderea în totalul general este mult mai mică (1,8% din totalul emisiilor).