Europa Liberă/Larisa Kalik, autoare a unei cărți despre realitățile traumatizante din „armata transnistreană”, vorbește despre frica și lipsa de perspective în care trăiesc în stânga Nistrului oamenii nemulțumiți de regimul de la Tiraspol (Revista presei)

  • 12 Decembrie 2021 12:45
Europa Liberă/Larisa Kalik, autoare a unei cărți despre realitățile traumatizante din „armata transnistreană”, vorbește despre frica și lipsa de perspective în care trăiesc în stânga Nistrului oamenii nemulțumiți de regimul de la Tiraspol (Revista presei)

Revista presei - 12 decembrie 2021.

„Banii nu au putut face la Bălți pentru Marina Tauber ceea ce au făcut în 2015 la Orhei pentru Ilan Șor, constată editorialistul Petru Grozavu în Ziarul de Gardă… Ceea ce s-a întâmplat cu Marina Tauber, candidata Partidului Șor în turul doi pentru alegerile locale de duminică la Bălți, asta, de fapt, ar trebui să însemne. Și asta s-a și întâmplat: sancționarea prin eliminare din cursă... Ceea ce s-a întâmplat la Bălți nu s-a întâmplat pentru că așa i-ar fi convenit sau nu i-ar fi convenit Partidului PAS sau Partidului Șor, ci pentru că asta o cere legea, subliniază autorul. Lumea politică de la noi într-atât s-a împăcat cu obișnuința de a ocoli legea sau a se suprapune ei, că pentru ei norma nu mai este normă, ci anti-normă. În cazul lor contează banul, nu legea... Tauber face parte dintr-un partid politic (Partidul Șor, fiind și vicepreședinta acestui partid), în care banii contează foarte mult și în care se învârt foarte mulți bani, să le zicem neclari, folosiți în interes politic. Toată politica Partidului Șor se ține pe bani mulți. Și nu e vorba doar de miliardul furat, în care Șor este principalul inculpat sau de spălarea, prin alte scheme, a altor milioane, pentru că bani mulți și neclari mai au și alții în R. Moldova. Dar ceea ce face Partidul Șor și a încercat să facă Tauber la Bălți este caz de corupție electorală, cu urmări politice nefaste, dacă reieșim din ideologia acestui partid, care vrea să facă din R. Moldova o a doua Crimee... Cazul Tauber este primul pas în lupta cu corupția electorală (politică). Inșii, odată compromiși, nu mai au ce căuta în politică. Tauber, ca și Șor – fără partid, sunt nimic, Dodon fără socialiști e nimic, Voronin fără comuniști, la fel… Și lista poate continua. Marea corupție și marile grupuri criminale nu stau în procuraturi și judecătorii, marile grupuri criminale stau în partidele corupte. Ele au criminalizat justiția și au distrus Moldova. Pe când o revizie a partidelor politice?” – se întreabă Ziarul de Gardă.

Într-o siteză săptămânală semnată de Vitalie Vovc pe Deschide.md, autorul reține întâlnirea deputaților socialiști „Corneliu Furculiță, Zinaida Greceanîi, Bogdan Țîrdea, Vasile Bolea, Vlad Batrîncea, Fiodor Gagauz cu o delegație de oficiali ruși veniți să asiste la „alegerile” ilegale care sunt organizate în Transnistria pe 12 decembrie. Ulterior și Igor Dodon a anunțat că s-a văzut cu „oaspeții înalți”. Reiese că ei participă la o ilegalitate? – se întreabă autorul. Bineînțeles, nimeni din aceștia nu vor fi „deranjați” de autoritățile de la Chișinău (e prerogativa SIS-ului), care, dacă nu ați uitat, au alte priorități (inclusiv SIS-ul): lupta cu corupția! Apropo, Dodon a revenit la Chișinău, dar parcă au uitat toți de existența lui. Oare nu trebuia el arestat? Vai, nu-s dovezi... Uitam”.

O tânără scriitoare originară de la Tiraspol, Larisa Kalik, care la 21 de ani a lansat o carte despre realitățile traumatizante din așa-numita armată transnistreană, povestește într-un interviu la Europa Liberă despre frica și lipsa de perspective în care trăiesc în stânga Nistrului oamenii nemulțumiți de regimul de la Tiraspol, care nu pot miza nici măcar pe un sprijin din partea Chișinăului; despre sărăcia și lipsa de perspective din regiunea separatistă, devenită ostatică intereselor economice ale companiei Sheriff; despre atitudinea oamenilor față de așa-zisele alegeri ale liderului de la Tiraspol unde singurul candidat real este Vadim Krasnoselski, dar și despre viitorul tinerilor din regiunea transnistreană. Larisa Kalik este prima persoană căreia i-a fost deschis dosar penal pentru extremism în regiunea transnistreană de către administrația de la Tiraspol. Motivul este cartea Anul Tinereții, despre realitățile din armată transnistreană. Cartea Anul Tinereții a fost lansată exact acum doi ani, în cadrul Clubului 19 de la Tiraspol, un club unde se adunau tinerii și care între timp a fost și el închis, din cauza persecuțiilor din partea administrației transnistrene. Larisa Kalik, dar și tinerii prezenți la acea discuție, spuneau că armata transnistreană este „o versiune demo a închisorii”. În cei doi ani care au urmat regimul de la Tiraspol a restrâns la maxim orice libertăți democratice în regiunea separatistă, reducând la tăcere – prin persecuții, intimidări, dosare penale și arestări – orice voce critică sau orice exprimare de nemulțumire din societate. Larisa Kalik nu mai poate reveni acasă să-și vadă bunicii și părinții – acolo ea ar urma să fie imediat arestată și judecată. Larisa a fost nevoită să plece nu doar de la Tiraspol, ci și din Republica Moldova, pentru că se simțea urmărită inclusiv la Chișinău. Ea spune că nu se simțea în siguranță, mai ales pe fundalul cazurilor de răpiri de persoane de pe teritoriul Republicii Moldova de către structurile paramilitare transnistrene, scrie Europa Liberă.

Scumpirile îi fac pe săraci și mai săraci – titrează Gazeta de Chișinău. Deoarece în Republica Moldova nu toate salariile cresc după cum anunță Ministerul Economiei, unele categorii de salarizați, de pături sociale, odată cu avalanșa scumpirilor, din săraci vor deveni și mai săraci. Expertul economic Viorel Gârbu susține că de vină se fac autoritățile care nu reacționează în niciun fel la ceea ce se întâmplă în viața economică. „Creșterea salariului este diferită, sunt niște ramuri unde creșterea este mai mare, în altele este mai mică, și sunt ramuri unde nivelul salarizării scade. În termeni generali, acest lucru este bun fiindcă, în condiții de piață, duce la realocarea resurselor pe domenii prioritare și asta este esențial până la urmă. Totuși, atestăm faptul că nivelul prețurilor crește destul de rapid, și cel mai grav lucru este lipsa de reacții din partea autorităților care nu propun soluții pentru mediul de afaceri, ba din contra, creează impedimente”, spune expertul. Viorel Gârbu ne atrage atenția la politica monetară a Băncii Naționale, care face să se scumpească creditele în condițiile în care Guvernul nu vine cu nicio reacție, iar acest lucru va frâna creșterea economică, va afecta crearea locurilor de muncă și creșterea nivelului salarizării în domeniul privat. „Vedem o anumită reacție a autorităților pentru bugetari și pentru păturile social vulnerabile, pentru persoanele care sunt susținute din contul veniturilor asigurărilor sociale de stat, aici este o anumită reacție. Dar totuși nu este suficient”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău