Eurodeputatul Siegfried Mureșan a fost reales președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova
-
03 Octombrie 11:31
Eurodeputatul român Siegfried Mureșan anunță că a fost reales președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova.
„Voi continua să apăr interesele Republicii Moldova și ale cetățenilor săi în Parlamentul European, așa cum am făcut-o, neîntrerupt, în ultimii 10 ani.
Ca președinte al Delegației, obiectivul meu principal este să ajutăm Republica Moldova să fie pregătită de aderarea la Uniunea Europeană și să combată amenințările de securitate din partea Federației Ruse.
În același timp, consider că Republica Moldova are nevoie de mai mult sprijin financiar și tehnic din partea Uniunii Europene pentru a se putea moderniza, pentru a se putea reforma și a fi pregătită de aderare. De aceea, voi completa munca de președinte al delegației cu munca mea de negociator-șef al Parlamentului European pentru viitorul Buget multianual al Uniunii Europene post-2027.
Mă voi asigura, astfel, că alocăm resurse financiare suficiente pentru a sprijini eforturile Republicii Moldova în drumul său către integrarea în Uniunea Europeană”, a transmis Siegfried Mureșan, într-o postare pe Facebook.