Eurodeputat: Plahotniuc și partidul lui au împiedicat opoziția, după alegeri libere și corecte, să preia Primăria Chișinău

  • 10 Iulie 2018 10:47
Eurodeputat: Plahotniuc și partidul lui au împiedicat opoziția, după alegeri libere și corecte, să preia Primăria Chișinău

Europarlamentara Monica Macovei califică drept „ipocrită” reacția guvernării de la Chișinău la recenta rezoluție a Parlamentului European în care se cere înghețarea ajutorului macrofinanciar pentru Republica Moldova, la fel și a sprijinului financiar pentru buget. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN, eurodeputata a menționat CĂ declarațiile liderului PDM Vlad Plahotniuc sunt contradictorii. Pe de o parte, politicianul spune că formațiunea politică rămâne fidelă cauzei europene, dar, pe de altă parte, că „nu va mai ține seama ca înainte de condiționalitățile Uniunii Europene.

„Adică, cum? Rămâi fidel cauzei europene, dar nu ții seama de cerințele Uniunii Europene, că sunt cerințe, e un drum pe care am mers cu toții spre integrare, nu? Reforma țării însăși înseamnă realizarea pas cu pas a acestor cerințe, da? Fă reforme în sănătate, fă reforme în sistemul bugetar, să faci investigații, apropo de miliardul de dolari, că și el s-a pomenit în rezoluție sau justiție independentă, pentru că și în rezoluție se scrie că justiția în Republica Moldova este selectivă și politizată, că nu ai jurnaliști șantajați și așa mai departe. Că și asta se menționează în rezoluție că există în Moldova”, susține Monica Macovei.

Potrivit europarlamentarei, toate acestea trebuie făcute pentru Moldova în primul rând, pentru oameni în primul rând, pentru că ei au nevoie de sănătate, de educație, de justiție independentă.

Oficiala mai spune că justiție independentă nu e dreptul judecătorilor de a face orice, adică inclusiv poate ce spun politicienii, ci e dreptul oamenilor la o justiție independentă. Or, în opinia sa, oamenii din Republica Moldova nu au o justiție independentă și sigur că pe toată lumea a enervat ce s-a întâmplat cu infirmarea alegerilor din Chișinău.

Monica Macovei a menționat că tot Vlad Plahotniuc dă o replică și spune că „ instituțiile europene și Parlamentul European ajută opoziția”. „Ceea ce nu-i adevărat. Niciun partid nu are majoritate, niciun grup politic nu are majoritate. Suntem 751 și Partidul Popular European are în jur de 270-280, ca să vedeți că nu e majoritate. Dar când spui asta că „noi ajutăm opoziția să ajungă la putere”, eu răspund: „Dar voi ați împiedicat opoziția să ajungă la putere după ce au fost alegeri libere și corecte”. Deci, pasul greșit voi l-ați făcut și noi vă spunem: „Ați greșit, reveniți!””, menționează europarlamentara.

„Nu noi ajutăm opoziția. El, Plahotniuc și partidul lui au împiedicat opoziția, după alegeri libere și corecte, să preia Primăria Chișinăului, pe domnul Năstase. Cine a greșit aici? Este un răspuns – cum să spun? – întors așa, pe toate părțile, perfid și ipocrit”, a mai spus Monica Macovei.

La propunerea Grupului Partidului Popular European, Parlamentul European, cu 345 de voturi pro, 160 de abțineri și 35 de voturi împotrivă, a adoptat pe 5 iulie o rezoluție prin care recomandă Comisiei Europene să suspende orice plăți prevăzute de asistență macrofinanciară, dar și sprijinul bugetar pentru Republica Moldova. uroparlamentarii consideră că orice decizie privind plățile viitoare ar trebui să se ia numai după alegerile parlamentare planificate și cu condiția ca acestea să aibă loc în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internațional și să fie evaluate de către organisme internaționale specializate.

Ulterior, liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a declarat într-un briefing de presă că Republica Moldova a îndeplinit integral angajamentele în raport cu UE, însă un grup europarlamentar, care susține politic unele partide de opoziție de la Chișinău, a decis că nu contează că moldovenii și-au onorat obligațiile, implementând reforme grele în ultimii ani.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău