Eugen Muravschi: „Până acum, regimul lui Krasnoselski a respins și alte soluții. La Tiraspol au voie să aibă un singur salvator - Federația Rusă”
-
28 Ianuarie 12:42
Sprijinul oferit de Uniunea Europeană în rezolvarea crizei energetice demonstrează încă o dată rolul important al UE ca partener de dezvoltare, în contrast cu promisiunile neîndeplinite ale Federației Ruse, consideră unii experți. Aceștia atrag atenția și asupra deciziei pe care administrația separatistă de la Tiraspol va trebui să o ia: să accepte asistența europeană sau să continue scenariile Moscovei, transmite Radio Chișinău.
Propunerile Uniunii Europene ar trebui acceptate, în mod logic, deoarece sunt în interesul regiunii, este de părere analistul Ion Tăbârță. Totuși, urmează să vedem care va fi reacția Tiraspolului, va accepta asistența din partea Uniunii Europene sau va urma scenariile dictate de Moscova, explică analistul politic Ion Tăbârță.
„Cei de la Tiraspol trebuie să decidă acum ce vor face: vor deschide regiunea către exterior, permițând dezvoltarea și bunăstarea sau vor continua să urmeze scenariile Moscovei? Uniunea Europeană oferă soluții. Ceea ce a propus Chișinăul, este o tentativă a statului nostru, Rep. Moldova, de a ieși din criza energetică provocată intenționat de Federația Rusă. Acum, mingea este în terenul reprezentanților Tiraspolului. Vom vedea cum vor reacționa aceștia. Deocamdată, vedem aceleași reacții. Luni, Vadim Krasnoselski a dat garanții că, în curând, vor fi livrate gaze naturale, mulțumind Federației Ruse, fără un cuvânt de mulțumire față de Uniunea Europeană”, a spus Ion Tăbârță.
Ar fi rațional ca regimul de la Tiraspol să accepte propunerea Chișinăului, consideră expertul în energetică Eugen Muravschi. Acest lucru ar însemna, însă, o recunoaștere indirectă a faptului că Federația Rusă nu a reușit să rezolve problema energetică a regiunii, mai spune expertul.
„Ar fi timpul să lase mofturile politice într-o parte și să accepte cea mai rapidă soluție pentru a scoate oamenii din frig și întuneric. Din păcate, până acum regimul lui Vadim Krasnoselski s-a comportat destul de iresponsabil, a respins anterior și alte soluții foarte simple și viabile, a căutat mereu nod în papură, a propus tot felul de soluții alternative, cu scheme off-shore, cu intermediari. Nu avem nicio garanție că Vadim Krasnoselski va accepta această soluție, pentru că la Tiraspol ei au voie să aibă un singur salvator – Federația Rusă. Dacă vor accepta ajutor de la Chișinău și UE va fi o recunoaștere indirectă a faptului că Federația Rusă nu a rezolvat această problemă pentru ei”, a subliniat Eugen Muravschi.
Amintim că, Uniunea Europeană a anunțat luni un pachet de sprijin în valoare de 30 de milioane de euro pentru Rep. Moldova pentru depășirea crizei energetice provocate de decizia Gazpromului de a sista livrările de gaze în regiunea transnistreană de la începutul anului.