Radio Chișinău: Maestre Eugen Doga, suntem în incinta Sălii cu Orgă din Chișinău, într-o sală de repetiții, înainte de spectacolul care încheie anul aniversar Eugen Doga.  Cum a fost acest an pentru dumneavoastră?

Eugen Doga: A fost un an încărcat, așa cum trebuiau să fie, de altfel, și anii anteriori. M-am mirat de situația creată la noi, deoarece noi nu știm să valorificăm tot ce avem mai frumos. Și avem foarte multe lucruri frumoase. Culmea evenimentelor a fost concertul la Teatrul de Verde, unde au venit peste șase mii de spectatori. Nici în zile de concerte de la Moscova nu se adună atât de multă lume. Au venit și au stat, chiar dacă afară era frig. Stătea lumea și în jurul gardului… Culminant a fost momentul când aceste lumini de la telefoanele mobile au fost aprinse, în întuneric. Fantastic! Ca niște licurici din basme. A fost frumos și la Mimi, și la Manuc Bei. Mai puțin interesant a fost la Soroca, din cauza ploii, dar am rămas fascinat de această cetate. Am fost și la Bălți, ajutat de ruși. Am acceptat concertul dar le-am spus că genericul lor să îl lase pentru alții.

Radio Chișinău: Anul acesta a fost unul încărcat pentru dumneavoastră. Ați avut multe concerte și pe celălalt mal de Prut,  în România. Cu ce emoții ați mers, în ce orașe ați avut concerte și cum ați fost primit?

Eugen Doga: Pentru mine acum toate cele trei spații sunt la fel de importante:  Chișinău- unde m-am lansat, la Moscova- unde am fost recunoscut și România, pe care încerc să o conving să mă primească. În ultima perioadă, de multă convingere nu mai este nevoie.  Solicitările vin de la ei. Foarte frumos a fost la Oradea, la Botoșani,  la Iași, în părțile moldovenești, unde încă miroase a Eminescu.

Suceava rămâne datoria mea și Cernăuți-ul.  Azi am trimis confirmarea pentru Cernăuți. Deci voi merge și acolo. Voi continua întâlnirile cu spectatorii, cu fanii mei. Nu la toate solicitările pot răspunde pentru că mai am și alte obligații, mai trebuie să mai și scriu… 

Radio Chișinău: Ceea ce voiam să vă și întrebăm. Cu un program atât de încărcat ați mai avut cumva timp de întâlnirile dumneavoastră cu Mihai Eminescu și Veronica Micle?  Ați mai scris pentru Dialogurile Dragostei?

Eugen Doga: A le scrie e una, dar lucrările mai trebuie pregătite și pentru a fi uzate, pentru a fi cântate. De aceea anul trecut m-am ocupat cu editarea lor. Cu sprijinul Direcției Cultură a Primăriei Chișinău și al Luciei Culev, anul trecut au ieșit de sub tipar două volume de romanțe și arii pe versuri de Veronica Micle și Mihai Eminescu.

Acum urmează să stabilesc care vor merge pentru un viitor spectacol. Există deja și un teatru în România, nu-l numesc ca să nu treacă cumva vreo pisică neagră drumul, care urmează să pună acest spectacol în scenă pentru stagiunea din această toamnă. Desigur când le scriam, îmi imaginam cum va arăta spectacolul pe scenă. Eu viața Eminescu-Micle, în tot ceea ce citesc, o văd ca pe un film. Îmi imaginez ce se petrecea cu autorii. De exemplu în perioada din 1872, când au fost certați pentru mai bine de jumătate de an:  ”Te duci…” scrie Eminescu, sau ”Nu plânge”. Multe versuri au fost scrise în această perioadă. Veronica Micle l-a blestemat cu cele mai groaznice blesteme. Dar tot ea mărturisește că acestea nu era decât dragoste. Ea îl iubea la nebunie.  Toate bârfele în adresa ei, sunt din necunoștință. Nu-i cunosc opera. Exact cum se proceda pe timpul sovietic, cartea nu am citit-o dar el e dușmanul țării. Eu nu am aceste prejudecăți, eu citesc lucrările ei. Atât de mult mi-au pătruns în fire că deja nu cred că voi putea renunța să scriu pe versurile ei. Păcat că sunt foarte puține publicate. O cărțulie de vreo 30 de lucrări. Probabil sunt mai multe, dar încă nu au ajuns la tipar, fiindcă în România e la fel ca aici.  O urăsc până acum, o critică că a fost într-un fel sau altul. Dragii mei, aș vrea să îi adun pe toți acești  critici,  să scrie măcar un vers la nivelul Veronicăi.

Din păcate și jurnaliștii, în special cei din presa scrisă, nu cunosc limba română. Citesc câteodată ”Dialogurile de dragoste”. Da mai lăsați-mă în pace că sunt ”Dialogurile dragostei”, pentru că nu se referă la ceva fiziologic, ci este vorba de opera lor, de două lumi poetice.  Oameni mărginiți, dar care, din păcate, au acces la tipar și încurcă ițele.

Radio Chișinău: Și pentru că ați adus în discuție acest subiect, dragostea, ce credeți dumneavoastră că ar fi lumea fără acest sentiment?

Eugen Doga: Nu ar exista lumea. Am avut un cântec ”Chiar și musca cea mai mică, nu trăiește singurică” semnat de Petre Cruceaniuc, un poet uitat ,din păcate. Cântecul a fost interzis, tot de niște redactori ”mari”. Mi-au spus ”Musca”,  nu e bine,  nu e igienic. Dar aici era o metaforă foarte frumoasă… 

Chiar și pietrele, chiar și florile au nevoie de dragoste. Eu urmăresc florile, la Chișinău soția le îngrijește, dar la Moscova sunt ale mele- lumea verde pe care o cresc eu, urmăresc cum tânjesc aceste flori în lipsa mea. Cineva vine să le ude, dar ele stau veștede, mă așteaptă.

Dragostea, eu aș începe chiar de la sine. Pe noi ne-au educat prost, greșit, sau poate intenționat, că trebuie să iubim nu știu ce, pe nu știu cine. Sunt convins că dragostea începe de la sine. Dacă nu ai dragostea în sinele tău nu crede că cineva te va îndrăgi, te va iubi și îți va atrage atenția. Dragostea nu trebuie vorbită, ea trebuie simțită, trăită. Noi cu regretatul Anatol Ciocanu, cu care am fost prieten, am făcut un cântec care se numea ”Florile Dragostei ”. Un vers spune așa ”De câte ori nepăsători, treceam pe lângă flori”. Este într-adevăr caracteristic pentru foarte multă lume, mai ales pentru conducătorii noștri care trebuie să iubească poporul pe care îl conduce, să iubească țara pe care o conduc. Din mașinile cu sticle afumate, în viteze exagerate, ce văd ei? De aici și rezultatele acestei nemulțumiri a majorității populației.

Radio Chișinău: Și pentru că suntem aici, într-un spațiu în care se aude în fundal muzică, dumneavoastră respirați numai muzică, spuneați la un moment dat într-un interviu că muzica este de genul feminin, iar cu ea trebuie să te comporți ca și cu o femeie…

Eugen Doga: Ca și cu o femeie dragă, fiindcă femeia care nu ți-e dragă, nu cred că o să aducă muzică frumoasă. Multe lucruri frumoase sunt de genul feminin. Și cu dragostea și cu femeia eu nu mă grăbesc la definiții pe care le pot citi deseori în studii care conduc la titluri onorifice. Dragostea, cred, este începutul începuturilor, dar nimeni nu știe unde este acest început. Deocamdată omenirea nu a inventat acest ”dragostrometru” pentru a măsura gradele de dragoste.  Este un lucru evident,  omul, nu se simte niciodată mulțumit. Tot timpul nu îi ajunge timp, bani și dragoste. Iar când se dezamăgește, face crime. Dragii mei îndrăgostiți, nu există un punct. Iubiți cât se iubește și nu bănuiți că știți această scară. Ea este un infinit.

Radio Chișinău: Timpul și dorul, spuneți dumneavoastră, sunt două elemente esențiale în a crea. Dorul de ce anume?

Eugen Doga: Mie dor de dor, această tautologie… Dorul, care nici traducere nu are, conține în el și dragostea și ura, nădejdea și deznădejdea. Dorul e un lut spiritual din care poți face fel de fel de figuri, frumoase sau urâte.

Radio Chișinău: Pe întâi martie este ziua dumneavoastră. Ce vă doriți în această zi?

Eugen Doga: E o zi tristă pentru că, de ziua mea, a murit mama. Așa că eu nu am sărbătorit niciodată ziua mea. Tradițional în această zi trec în salon, pun portretul mamei, aprind lumânările, îmi fac semnul crucii. Ziua mea de naștere nu  am scos-o cu totul din calendar, am transferat-o pentru data de 6 mai, de ziua mamei. Mama a fost prezentă la foarte multe concerte de ale mele, dar tata a murit, la nici 40 de ani, în al Doilea Război Mondial. I-am descoperit mormântul, în Ungaria, în preajma Lacului Balaton. Anul acesta l-am început cu o împlinirea foarte mare, cu un concert în orașul în care a fost ucis tata, Székesfehérvár. Concertul, cu orchestra simfonică, s-a făcut cu ajutorul primarului din oraș dar și a ambasadei noastre în Ungaria. A fost amenajat cimitirul, numele tatei e evidențiat în semn de respect. Mi-am îndeplinit această datorie feciorească.

Radio Chișinău: Sunteți considerat un geniu, muzica dumneavoastră răsună în întreaga lume, valsul dumneavoastră ”Dulcea și tandra mea fiară” a fost declarat de UNESCO a patra capodoperă a secolului al XX-lea, mai există pentru maestrul Eugen Doga visuri care nu s-au împlinit?

Eugen Doga: Să îmi dea Dumnezeu timp. Sunt foarte multe lucruri care îmi încurcă și nu pot să le evit, păcat care, dacă nu Dumnezeu, atunci măcar sfinții ar trebui să îl repare- să ne facă niște vieți paralele, pentru că este imposibil într-o viață să le încadrezi pe toate.  Desigur că mi-aș dori să coboare baletul ”Luceafărul” pe scena teatrului. Dialogurile Dragostei să ajungă, în premieră, acolo unde se mai simt urmele de Eminescu și Micle.

Radio Chișinău: Maestre, în ultima perioadă tot mai mulți primari, tot mai multe localități din Moldova semnează declarații simbolice de unire cu România. Dumneavoastră cum apreciați aceste acțiuni?

Eugen Doga: Eu nu fac declarații, eu creez. Aceste concerte cred că răsună mai puternic decât niște declarații pe hârtie. Mi-e frică că așa și vom rămâne, doar cu declarații. Cred că trebuie să facem ceva concret pentru asta. Hai să facem ceea ce ne stă în posibilități.

Să unim aceste valori, pentru a nu mai umbla fiecare cu torba lui. Pe urmă va rămâne doar să semnăm protocolul. Să ne unim aici, că nu ne înțelegem unii cu alții. Mai mult de jumătate de populație nu vorbește limba română. Acesta este stat? Și noi vrem să ne unim. Ce, România are nevoie de hărmălaia asta, care este de spirit străin? Hai să unim spiritele mai întâi, să unim programele școlare, drumurile, după care să rămână doar semnarea protocolului. România face aceste lucruri, din păcate nu prea găsește sprijin și înțelegere aici. Lucrurile astea trebuie reparate. E foarte bine că se semnează aceste declarații, eu nu-i acuz, dar nu văd să se schimbe ceva în viața noastră.

Radio Chișinău: Am înțeles că lucrați la o creație dedicată Centenarului

Eugen Doga: Nu o numesc ca să nu apară cumva vreo pisică neagră. La 1 decembrie este programată pentru prezentare.

Radio Chișinău: Care ar fi urarea dumneavoastră, în an de Centenar, pentru românii de pretutindeni?

Eugen Doga: Acum sărbătorim cu regrete, când ar trebui să sărbătorim cu artificii. E o sărbătoare de doliu. Din păcate, nu știu nicio sărbătoare la noi pentru artificii, sunt toate triste. Și ceea cea voi scrie pentru Centenar, nu va fi finalul ”Simfoniei nr 9” de Beethoven, va fi puțin altceva.

Hai să sărbătorim totuși, măcar ne vom vedea. Și asta ne lipsește, pentru că noi foarte puțin ne cunoaștem, rareori ne strângem mâna unul altuia.

Interviu realizat de Ina Guțu