EȘTI CEEA CE CITEȘTI | "Lacrimile zeului Ra"- o enciclopedie, în care regăsim momente amuzante, dar și pilduitoare, din trecut (AUDIO)
-
17 Martie 2021 14:44
Cum calculau strămoșii noștri perimetrul unei prisăci, cine primul în istoria omenirii a îmblânzit iepurii, cum erau jucăriile copiilor preistorici, când au ajuns primii basarabeni în Japonia? Răspunsul la acestea și multe alte întrebări îl putem găsi în cartea “Lacrimile zeului Ra”, semnată de doctorul în istorie, cercetător științific, Andrei Prohin.
Volumul, apărut în 2020 la editura Lexon Prim, prezintă o culegere de curiozități și informații, expuse structurat, într-un mod succint și atractiv. Cartea, frumos ilustrată de pictorul Alex Dimitrov, conține momente curioase despre viața, obiceiurile copiilor, oamenilor din diferite țări și diferite perioade istorice, detalii din activitatea diferitor personalități.
Autorul, Andrei Prohin, afirmă că a dorit să trezească, prin informațiile selectate din diverse izvoare - câteva sute de volume, interesul copiilor și tinerilor pentru istoria universală, dar și cea națională, inclusiv basarabeană. "Mi-am dorit ca prin intermediul acestor curiozități, pe care le public, de pe timpul când eram student în revista pentru copii Alunelul, să alimentez dragostea elevilor pentru istorie. Fiind elev, apoi profesor școlar, mi s-a creat impresia că istoria este un obiect dificil. Datorită mulțimii de date factologice, studiul istoriei devine o povară și nu observi ceea ce este frumos, captivant, înțelept în paginile istoriei. De aceea mi-am propus să surprind asemenea momente - și amuzante, dar și pilduitoare, din trecut, care nu se regăsesc în manuale. Mi-am dorit ca în compartimentul de istorie a românilor, neapărat să fie și mai multe curiozități din istoria Basarabiei. Am urmărit ce cărți similare s-au publicat - la noi, în România, în alte țări. Există mai multe cărți de istorie, frumos ilustrate, pentru copii - consacrate mai ales civilizațiilor antice. Mai puține sunt însă cărțile de istorie a românilor. Iar cele care ar prezenta momente din istoria Basarabiei, într-un mod captivant, pentru elevi, sunt și mai puține," constată istoricul Andrei Prohin.
Aflați mai multe detalii într-un interviu cu autorul, realizat de Alina Rusu