Eșec la Comrat | Legislativul regional găgăuz nu a reușit să condamne declararea lui Rogozin persona non grata în R.Moldova
-
08 Septembrie 2017 17:23
Adunare Populară (legislativul regional – n.red.) de la Comrat, care s-a întrunit astăzi în prima ședință în plen de după vacanță, nu a reușit să adopte proiectul unei declarații care urma să condamne decizia Guvernului de la Chișinău de a-l declara pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, relatează INFOTAG.
Inițiativa acestei declarații, care îi aparține deputatului din legislativul regional găgăuz Gheorghi Diulgher, nu a găsit susținerea necesară a colegilor, chiar dacă majoritatea se arată nemulțumiți de evoluția relațiilor moldo-ruse.
Potrivit sursei citate, Gheorghi Diulgher a menționat că a încercat să-și înregistreze inițiativa în Prezidiul Adunării, însă a fost refuzat, deoarece „a trecut deja o lună după acest incidentul”.
Președintele Adunării Populare, Vladimir Cîssa, s-a arătat nedumerit în legătură cu propunerea colegului său, spunându-i că nimeni l-a împiedicat, în calitate de deputat, să organizeze o conferință de presă pentru a-și formula propriul punct de vedere.
La rândul său, vicepreședintele legislativului regional din Găgăuzia, Aleksandr Tarnavski, a declarat că toți deputații sunt „indignați și întristați” de sancțiunile la adresa lui Dmitri Rogozin.
Totodată, în opinia sa, „Rusia este printre primii trei parteneri economici ai noștri. Acolo sunt mii de concetățeni de-ai noștri. De această tara ne leagă multe, inclusiv cultura și limba. Acesta nu este primul pas neprietenos făcut de autoritățile centrale ale Republicii Moldova. Dar trebuie să tratăm delicat situația, adică să formulăm delicat poziția Adunării”.
Un alt deputat găgăuz, Serghei Cernev, a amintit că decizia privind declararea lui Rogozin persona non grata a fost adoptată prin hotărâre de Guvern, al cărui membru este și bașkanul Irina Vlah.
„Să vină la ședința Adunării și să spună ce a făcut ea în acel moment. Sau adjunctul ei să ne explice. Responsabil trebuie să fie acel care este numit, și nu altcineva”, a remarcat el.
După lungi discuții, deputații din Adunarea Populară găgăuză nu au reușit să ia nicio o decizie și au trecut la alte subiecte, incluse pe ordinea de zi, precizează INFOTAG.