Elvis Presley ar fi împlinit anul acesta 80 de ani

  • 12 Ianuarie 2015 12:07
Elvis Presley ar fi împlinit anul acesta 80 de ani

Figura lui Elvis Presley, probabil cea mai strălucitoare stea din panteonul muzicii secolului XX, rămâne în vogă după 80 de ani de la nașterea sa, iar legendara lui voce îmbie încă la dans oameni din întreaga lume, notează Agerpres.

Festivitățile prilejuite de "cea de-a 80-a sa aniversare", cum a prezentat-o fosta lui soție Priscilla Presley, încep miercuri la Graceland, în Memphis, unde a trăit și unde se odihnesc rămășițele interpretului unor melodii nemuritoare precum 'In the ghetto' sau 'Heartbreak hotel'.

În fiecare an, mii de fani vin în pelerinaj și aprind lumânări pentru "The King" la Graceland, ale cărei porți sunt străjuite de cele două avioane private ale lui Elvis scoase recent la licitație.

Printre evenimentele care vor marca această aniversare de care se ocupă Priscilla, cofondatoare a Elvis Presley Enterprises, figurează proiecții ale câtorva din filmele sale și o petrecere dansantă unde vor fi ascultate numeroasele sale hituri, la care vor participa muzicieni sponsorizați de fundație, precum David Briggs y Norbert Putnam.

Va fi ascultat și primul single al artistului înregistrat în vremea când era un tânăr necunoscut din Tupelo, mica localitate Mississippi. În august 1953,pe când avea 18 ani, Presley a intrat la Sun Records din Memphis, unde se mutase cu părinții cu șase ani înainte, pentru a înregistra 'My Happiness' și 'That's When Your Heartaches Begin'. Elvis a afirmat mereu că acestea au fost un cadou pentru mama lui.

Primele înregistrări au trecut neobservate, iar Elvis a fost nevoit să lucreze ca șofer până când artistul a revoluționat undele cântând versiunea 'That's all Right' la un post din Memphis în 1954. De atunci a urcat pe primele locuri în topuri și a început isteria fanilor. Rămâne în memorie prestația sa din 1956, din cadrul programului 'The Milton Berle Show', când dansul lui sacadat din șolduri, pe ritmurile melodiei 'Hound Dog', i-a adus supranumele de 'Elvis The Pelvis'.

A urmat apoi perioada hollywoodiană cu numeroase apariții în filme care au avut încasări de milioane de dolari, pasiunea lui pentru karate, adâncirea progresivă în infernul dependențelor și megalomania. În 1977, la 42 de ani, Elvis Aaron Presley, născut la 8 ianuarie 1935, a spus adio lumii pământești și a pășit pe marea ușă a istoriei muzicii punându-și pentru totdeauna amprenta asupra secolului XX.

Într-un exercițiu de imaginație oarecum macabru, ziarul "Star Tribune" din Minneapolis îl readuce în actualitate pe Elvis, la 80 de ani, cântând așezat pe un scaun și cu kilogramele în plus pe care le avea la sfârșitul vieții sale, rezultat al pasiunii lui pentru untul de arahide și al abuzului de medicamente. Ziarul notează însă că perciunii lui stufoși vor dăinui pentru totdeauna, la fel ca și marile lui succese, precum 'All shook up' sau 'Return to sender', ce vor îmbia în continuare la dans.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:84 %
Vint:4,12 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău