După Rusia, premierul grec invitat în China

  • 11 Februarie 2015 17:59
După Rusia, premierul grec invitat în China

Premierul chinez Li Keqiang l-a sunat miercuri pe omologul său grec Alexis Tsipras pentru a-l felicita pentru victoria la alegerile legislative din 25 ianuarie și pentru a-l invita în China, relatează Agerpress.

'Li Keqiang i-a spus lui Alexis Tsipras că dorește aprofundarea și extinderea relațiilor istorice între cele două țări. În acest context, s-a discutat despre o eventuală deplasare a unei delegații elene în China pentru a pregăti vizita (lui Tsipras) după invitația pe care acesta a primit-o de la omologul său chinez', a precizat sursa guvernamentală. Data vizitei nu a fost precizată.

Alexis Tsipras a fost invitat, de asemenea, săptămâna trecută de Moscova să participe la ceremoniile de la 9 mai dedicate victoriei Aliaților în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Discuțiile între Li Keqiang și Alexis Tsipras s-au concentrat 'pe aprofundarea cooperării economice, comerciale și culturale', a mai spus sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe Hua Chunying a reamintit miercuri că 'Beijingul acordă o mare importanță relațiilor cu Grecia și că dorește să colaboreze cu noul guvern grec pentru crearea unui parteneriat strategic deplin'.

China a devenit în ultimii ani unul dintre principalii investitori din Grecia, în special după cesionarea în favoarea companiei chineze de transport maritim Cosco a două terminale ale portului Pireu, cel mai mare port din țară, situat în apropiere de Atena.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:1,03 m/s
Sat
11
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Wed
19
Arhivă Radio Chișinău