După 7,9 miliarde de kilometri, misiunea istorică a Rosettei s-a încheiat cu prăbușirea pe cometa Ciuriumov-Gherasimenko
-
07 Octombrie 2016 03:32
Sonda europeană Rosetta s-a prăbușit controlat vineri (30 septembrie) împreună cu aerolitul pe care l-a analizat timp de doi ani pentru a descoperi misterele sistemului nostru solar.
Trimisă de echipa de la sol într-o cădere liberă de 14 ore, Rosetta a efectuat o ultimă colectare de informații în drumul său de 19 kilometri către cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko, unde s-a prăbușit, informează descopera.ro.
,,Următoarea oprire #67P!'' a declarat Agenția Spațială Europeană pe Twitter. Aceștia au confirmat că Rosetta a primit comanda de a ieși din orbita galactică pe care a fost amplasată joi (29 septembrie) la ora 20: 51 GMT (23:51, ora României). Aceasta aflându-se la o distanță de 720 milioane de kilometri de Pământ. Sonda a fost programată să-și încheie misiunea ce a durat 12 ani, vineri la ora 10:40 GMT (13:40, ora României), alăturându-se sondei Philae pe cometa ce se rotește în jurul Soarelui.
''Toți suntem foarte încântați,'' a declarat cercetătorul Matt Taylor.
Instrumentele cu care a fost dotată sonda au fost utilizate pentru a analiza gazul degajat de cometă, pentru a măsura temperatura, gravitația și pentru a realiza fotografii cometei din unghiuri mult mai apropiate.
,,În timpul coborârii finale vom intra într-o regiune din care nu au mai fost recoltate probe niciodată. Nu am ajuns niciodată sub doi kilometri, în această regiune atmosfera cometei este vie, este locul în care gheața se transformă în gaz,'' a declarat Taylor.
În timpul misiunii, Rosetta a călătorit cu o viteză de peste 14 kilometri pe secundă, însă ,,impactul controlat'' se va produce la o viteză de 90cm/secundă.
Confirmarea încheierii misiunii Rosetta este așteptată în Darmstadt în jurul orei 11: 20 GMT (14:20, ora României), când semnalul Rosettei va ajunge pe eranele computerelor de la sol.
,,Acum trebuie să așezăm informațiile pe care le-am primit precum piesele unui puzzle,'' a declarat Taylor.
Prima misiune de orbitare și aterizare pe o cometă a fost aprobată în 1993 pentru a explora originile sistemului solar. Rosetta, împreună cu sonda de aterizare Philae, au călătorit mai mult de șase miliarde de kilometri în decursul a 10 ani pentru a ajunge la cometa 67P în august 2014. Philae a aterizat pe suprafața cometei în noiembrie 2014.
În urma cercetărilor, experții au concluzionat că aerolitul nu deține apă, cometa se îndepărtează de Soare, ceea ce înseamnă că panourile solare ce alimentează sonda nu vor primi energie.
Pentru ca sonda să nu se stingă, experții au decis să încheie misiunea trimițând nava să cerceteze cometa de la o distanță foarte apropiată ce nu ar fi putut fi posibilă în condiții normale.
Rosetta a fost programată să se oprească atunci când are loc un impact pentru ca semnalele sale să nu interfereze cu alte misiuni viitoare. ,,După ce Rosetta se va prăbuși, nu vom putea colecta alte informații,'' a declarat Agenția Spațială Europeană.
Misiunea Rosettei în cifre
Rosetta a devenit prima sondă care a intrat în orbita unei comete în august 2014. În noiembrie, pe suprafața cometei a aterizat Philae, prima sondă de aterizare.
Rosetta a călătorit 6,5 miliarde de kilometri de la lansarea, din martie 2004, până a ajuns la cometa 67P/Churyumov-Gerasimenko. Până în acest moment diatanța acumulată este de 7,9 miliarde de kilometri.
De la lansare până la sfârșit, misiunea a durat 12 ani, șase luni și 28 de zile.
Rosetta a petrecut 786 de zile învârtinduse în jurul cometei 67P, analizând atmosfera sa și realizând fotografi ale suprafeței.
Altitudinea de la care Rosetta a fost setată să se ciocnească controlat cu cometa este de 19 kilometri.
La bordul Rosettei se află 11 instrumente la care se adaugă cele 10 instrumente ale lui Philae.
Costul misiunii aprobate în 1993 a ajuns la 1,4 miliarde de euro.
În proiect au fost implicați 500 de cercetători.
Sursa: PHYS