Drumuri blocate în Nordul țării. Stratul de zăpadă depășește 1,5 m
-
10 Decembrie 2012 13:41
Mai multe drumuri locale din raioanele de Nord - Edineț, Soroca, Briceni și Drochia sunt blocate din cazua ninsorilor ambundente și a viscolului, stratul de zăpadă fiind mai mare de un metru și jumătate.
Potrivit Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, circulația rutieră este restricționată pe drumul de acces în localitățile Rîngaci, Vancicăuți și sectorul de drum Trînca-Constantinovca, în raionul Edineț, pe drumul de acces spre satul Hristici, sectorul de drum Vîsoca-Neorcani, sectorul de drum Căinarii Vechi-Floriceni din raionul Soroca.
Circulația este îngreunată și pe drumul de acces în localitățile Chirilovca, Bocicăuți, Mărcăuții Noi din raionul Briceni. În Drochia, sunt blocate drumurile locale din satele Maramanovca–Ceapaevca, Mândâc-Cotova, Lazo-Moara de Piatră.
Administrația de Stat a Drumurilor a suplimentat numărul utilajelor de deszăpezire în aceste raioane și până la sfîrșitul zilei va fi restabilit accesul spre aceste localități.