Dragoș Tudorache: Noul guvern al Republicii Moldova are o componență echilibrată, cu oameni noi și, în același timp, cu politicieni experimentați
-
06 August 2021 14:34
Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, Dragoș Tudorache,a venit cu un mesaj după ce Parlamentul de la Chișinău a acordat vot de încredere Guvernului condus de Natalia Gavrilița.
„Noul guvern al Republicii Moldova are o componență echilibrată, cu oameni noi și, în același timp, cu politicieni experimentați. Am încredere că acest fapt va da noului guvern capacitatea de a înfrunta situațiile dificile, de a persevera în îndeplinirea obiectivelor politice, dar și de a aduce în actul de guvernare entuziasmul unui nou început. Remarc carierele profesionale de excepție, internaționale sau la nivel național, ale unor membri ai noii echipe. Aș adăuga că e o nouă dovadă a politicii așa cum o înțelege și o traduce în fapte Maia Sandu. Până la urmă, aceasta ar trebui sa fie normalitatea de care au fost privați ani în șir cetățenii Republicii Moldova.
În ceea ce privește așteptările mele de la Guvern, ele rămân consecvente agendei deja deschise în relația Uniunea Europeană – Republica Moldova. Noul executiv și noul parlament de la Chișinău au la dispoziție extrem de puțin timp pentru a se asigura că ultima tranșă din ajutorul de la Bruxelles pe care Republica Moldova trebuie să o primească în această toamnă îndeplinește condițiile stabilite anterior. Este un efort considerabil, sunt conștient că misiunea pe care a primit-o noul guvern nu este ușoară. Aștept să văd un plan clar și etapizat pentru ajutorul substanțial de peste o jumătate de miliard de euro pe care Uniunea Europeană îl pune la dispoziția Chișinăului. Aceste eforturi sunt necesare, sumele sunt evident condiționate de performanța politică și de reformele din Republica Moldova, dar e bine de amintit că toate acestea au fost prevăzute cu gândul la cetățenii acestei țări, care merită mai mult decât au primit în ultimii 30 de ani. Le urez mult succes membrilor noului guvern, în frunte cu doamna prim-ministru Gavrilița!”, a declarat Dragoș Tudorache.
Parlamentul a votat Guvernul condus de Natalia Gavriliță. Pentru noul guvern au votat 61 deputați ai PAS. După acordarea votului de încredere, membrii noului Cabinet urmează să depună jurământul în fața președintelui Maia Sandu, în cadrul ceremoniei de învestire.