Două treimi din DATORIILE Moldovagaz sunt acumulate de Transnistria

  • 20 Aprilie 2016 19:26
Două treimi din DATORIILE Moldovagaz sunt acumulate de Transnistria

Compania Moldova-gaz a înregistrat pierderi în ultimii trei ani și are datorii de peste șase miliarde de dolari, cea mai mare parte a restanței revenind consumului neachitat de regiunea transnistreană.

Subiectul a fost discutat miercuri, 20 aprilie, în cadrul unor audieri în cadrul comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe. Autoritățile dau asigurări că până la sfârșitul anului 2018 gazoductul Iași-Ungheni va fi extins până la Chișinău, mai ales că există riscul ca peste câțiva ani Rusia să nu mai exporte gaz prin Ucraina.

În 2015, Republica Moldova a consumat 2,9 miliarde de metri cub de gaz, dintre care două treimi au revenit regiunii transnistrene. De fapt, regiunea din stânga Nistrului a acumulat datorii de 4,5 miliarde de dolari pentru consumul de gaz, iar în total întreprinderea Moldova-gaz are datorii de aproximativ 6,2 miliarde de dolari, dintre care cinci miliarde față de concernul rus Gazprom.

Vicepreședintele Consiliului de administrație al Moldova-gaz, Iacov Cazacu, a declarat în cadrul audierilor că în ultimii trei ani întreprinderea a înregistrat pierderi mari, dintre care doar în 2015 de aproape 3,4 miliarde de lei.

Potrivit unor informații, din 2019 Rusia nu va mai tranzita gaz prin Ucraina. În aceste condiții, Republica Moldova ar putea rămâne fără gaz. Ministrul adjunct al economiei Valeriu Triboi susține că până atunci ar urma să fie finalizată construcția gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău. Peste câteva luni urmează să fie finalizat studiul de fezabilitate, după care ar putea începe negocierile cu finanțatori internaționali ca să susțină realizarea proiectului.

Fostul premier Iurie Leancă s-a arătat însă deranjat că proiectul este realizat prea încet.

Comisia parlamentară pentru economie buget și finanțe ar urma să organizeze audieri și în privința interconectării energetice cu România.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Arhivă Radio Chișinău