Două proiecte în valoare totală de peste opt milioane de euro au fost lansate astăzi la Chișinău, cu sprijinul guvernului Japoniei în parteneriat cu PNUD Moldova

  • 20 Martie 2023 17:02
Două proiecte în valoare totală de peste opt milioane de euro au fost lansate astăzi la Chișinău, cu sprijinul guvernului Japoniei în parteneriat cu PNUD Moldova

Două proiecte cu scopul reducerii impactului războiului din Ucraina asupra Rep. Moldova în valoare totală de peste opt milioane de euro au fost lansate astăzi la Chișinău cu sprijinul guvernului Japoniei în parteneriat cu PNUD Moldova. Primul proiect, de 6,8 milioane de dolari, va contribui la securitatea energetică, alimentară și comunitară, iar cea de-a doua inițiativă de 1,6 milioane de dolari va susține abordarea provocărilor de securitate umană în Rep. Moldova.

85 de mii de gospodării din Rep. Moldova vor putea să-și crească securitatea energetică prin investiții în energia regenerabilă, iar 40 de mii de cetățeni vor primi asistență în procesul de găzduire a refugiaților, a menționat în cadrul evenimentului premierul Dorin Recean.

„În cadrul acestui proiect aproximativ 85 de mii de gospodării din Republica Moldova vor putea să-și crească securitatea energetică prin oferirea accesului și investițiile în energie regenerabilă de biomasă. Aceste proiecte vor fi dezvoltate împreună cu gospodăriile și împreună cu fermierii mici. Al doilea proiect urmărește fortificarea securității oamenilor din Moldova care se confruntă în prima linie și direct cu aceste consecințe ale războiului Rusiei în Ucraina. Este vorba despre faptul că 1200 de refugiați și 40 000 de cetățeni implicați în procesul de acomodare a refugiaților vor primi această asistență”, a spus Dorin Recean.

Două proiecte în valoare totală de peste opt milioane de euro au fost lansate astăzi la Chișinău, cu sprijinul guvernului Japoniei în parteneriat cu PNUD Moldova

Implicarea Rep. Moldova în gestionarea crizei refugiaților, inclusiv în menținerea stabilității regionale este recunoscută și apreciată de către G7, Grupul celor șapte cele mai industrializate state ale lumii, printre care și Japonia, a subliniat ambasadorul japonez Yoichiro Yamada.

„Grupul celor 7 este conștient de rolul care îl joacă Rep. Moldova în menținerea stabilității regionale. Grupul este, de asemenea, conștient de contribuția extraordinară care a fost făcută de Rep. Moldova pentru a proteja ucrainenii care au fost forțați să plece din propria lor țară. Cele două proiecte sunt parte la pachetul de 27 de milioane de dolari pe care l-a anunțat guvernul japonez în decembrie anul trecut ca și asistență umanitară pentru refugiații ucraineni și pentru comunitățile moldovenești care au găzduit acești refugiați”, a declarat Yoichiro Yamada.

Două proiecte în valoare totală de peste opt milioane de euro au fost lansate astăzi la Chișinău, cu sprijinul guvernului Japoniei în parteneriat cu PNUD Moldova

Directoarea Biroului de Criză al PNUD, Asako Okai spune că Rep. Moldova s-a confruntat cu dificultăți economice, politice și sociale în contextul conflictului armat și al pandemiei de Covid-19. Acești factori au constituit o amenințare pentru dezvoltarea umană, motiv pentru care în cadrul acestor proiecte se va face o expertiză din partea PNUD în diferite domenii în speranța de a sprijini cât mai bine comunitățile.

„Ne vom angaja în tranziția energetică, vom promova soluțiile bazate pe biomasă îmbunătățind astfel situația a peste 40 de mii de cetățeni. În afară de aceasta ne propunem să venim și cu alte soluții de eficiență energetică. Acest lucru este în linie cu agenda de dezvoltare 2030, agendă care de regăsește în obiectivele de dezvoltare sustenabile. Suntem fericiți să putem veni cu mai multe intervenții pe diferite domenii, intervenții care să fie cu adevărat transformare pentru societate”, a spus Asako Okai.

Două proiecte în valoare totală de peste opt milioane de euro au fost lansate astăzi la Chișinău, cu sprijinul guvernului Japoniei în parteneriat cu PNUD Moldova

Potrivit datelor statistice, de la începutul războiului din Ucraina, circa 1 milion de cetățeni ucraineni au intrat în Republica Moldova, iar peste 100 de mii dintre aceștia continuă să rămână aici.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău