Dosarul fostului deputat Vladimir Andronachi, examinat cu ușile închise, ca să fie protejat emoțional (Revista presei)

  • 29 Iunie 2023 09:26
Dosarul fostului deputat Vladimir Andronachi, examinat cu ușile închise, ca să fie protejat emoțional (Revista presei)

Ziarul de Gardă relatează despre dosarul fostului deputat Vladimir Andronachi –examinat cu ușile închise, ca să fie protejat emoțional. Vladimir Andronachi, considerat unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Plahotniuc, fost deputat și fost vicepreședinte al fostului PDM, este vizat în trei dosare penale, potrivit datelor publice.

Este vorba despre dosarul „Metalferos”, dosarul privind „Consulatul Moldovei la Odessa” și cel numit generic „Frauda bancară”. În judecată a fost transmis și este examinat, din martie 2023, doar dosarul în care Andronachi este învinuit de implicare în furtul miliardului. La 19 mai 2023, judecătorul Gheorghe Bălan de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus examinarea cauzei penale în ședință închisă, la cererea părții apărării, deoarece ,,eventuale reportaje și/sau emisiuni legate de prezentul proces judiciar riscă să-i afecteze emoțional familia inculpatului” și pentru că unele probe ar constitui secrete bancare și de stat, după cum a informat Procuratura Anticorupție. Șefa PA, Veronica Dragalin, a calificat această decizie a judecătorului ca fiind nefondată și a anunțat că va solicita Consiliului Superior al Magistraturii inițierea unei proceduri disciplinare împotriva lui Gheorghe Bălan. Ziarul de Gardă amintește că și Andronachi are experiență de fugar. El a plecat din R. Moldova în iulie 2021, iar în noiembrie 2022, Vladimir Andronachi a fost reținut în punctul de trecere a frontierei Criva-Mamaliga, intrând în R. Moldova din Ucraina.

„Bulgaru" și Kalinin, numele noi din LISTA persoanelor supuse sancțiunilor internaționale, pentru tentative de a DESTABILIZA R. Moldova, titrează Ziarul National. Lista persoanelor supuse sancțiunilor internaționale a fost extinsă, iar tranzacțiile financiare, efectuate de acestea pe teritoriul R. Moldova vor fi supuse unui control mai riguros. Decizia fost aprobată, ieri, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Potrivit Dispoziției, șapte persoane incluse anterior în listele de sancțiuni internaționale ale Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Canadei și Norvegiei pe motive precum destabilizarea situației interne din R. Moldova sau implicarea în acțiuni ce atentează la statalitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, au fost introduse și în lista de sancțiuni aprobată de către CSE. Este vorba despre Gheorghe Cavcaliuc, Marina Tauber, Vladimir Andronachi, Veaceslav Platon, Constantin Botnari, Aleksandr Kalinin și Grigore Karamalac.

Și Elveția impune sancțiuni pentru tentative de destabilizare în R. Moldova, scrie Europa Liberă. Consiliul Federal al Elveției a adoptat, pe 28 iunie, sancțiuni financiare și restricții de călătorie în privința a cinci persoane în legătură cu situația din R. Moldova. Potrivit unui comunicat emis de Consiliul Federal de la Berna, printre cei sancționați se numără oameni de afaceri și politicieni, „care au participat la acte de subminare a suveranității și independenței Republicii Moldova”. Conturile și proprietățile lor din Elveția vor fi înghețate. De asemenea, ei vor avea interdicția de a intra sau de a tranzita Elveția. Cel mai probabil, este vorba de cele cinci persoane care au ajuns pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene (Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor, Marina Tauber, Gheorghe Cavcaliuc și Igor Ceaika).

Portalul Anticorupție scrie despre „Al doilea război” al veteranilor conflictului armat de pe Nistru. Peste 6 mii de veterani, dintre care mai mult de 4 mii de participanți ai războiului de apărare a integrității Republicii Moldova, practic nu există. Aceștia nu primesc alocații de la stat și nu figurează ca veterani cu acte în regulă. Asta, după ce, în anul 2018, a fost adoptată Hotărârea nr. 182/2018 cu privire la legitimațiile veteranilor de război.  Ultimii au fost obligați să-și reperfecteze legitimațiile. În acest fel, spuneau autoritățile, urmau să fie identificați veteranii de război care au primit statutul pe merit, dar și să fie scoși din liste eventualii profitori. Totuși, „împușcătura de control” a lovit și în cei care, cu arma în mână, în vara anului 1992, au apărat țara. Mulți veterani și în prezent, pe timp de pace, încearcă să-și apere demnitatea de veteran și să obțină dreptul de purtător al legitimației de război de tip nou. În cazul unora, insistența a avut efect, alții însă au pus armele în cui și au renunțat să mai lupte cu „morile de vânt”.  Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJM) a deconspirat în repetate rânduri scheme prin care beneficiari ai programelor de sprijin destinate veteranilor, așa cum ar fi creditele preferențiale pentru procurarea/construcția locuințelor, deveneau persoane întâmplătoare, iar cei care au luptat în prima linie erau tratați cu indiferență de sistemul birocratic și dați uitării de autorități, înfruntând o viață plină de lipsuri.

Jurnal.md comentează declarația președintelui României Klaus Iohannis de la Haga, referitoare la situația din Republica Moldova, pe care a catalogat-o drept „critică”. Iohannis a declarat că datoria aliaților NATO este de a găsi căi pentru a ajuta Republica Moldova să-și crească capacitatea de reziliență. „Va atrage mai multă atenție și investiție în sectorul de securitate”, titrează publicația. Directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Iulian Groza, a atenționat în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, că „situația este critică din punct de vedere al securității, având în vedere războiul din Ucraina. RM este supusă unor instrumente de agresiune hibridă, care continuă să se desfășoare. Și în acest sens, RM are nevoie să-și întărească reziliența, nu doar a țării în ansamblu, dar și a instituțiilor care trebuie să aibă grijă de securitate. Este bine că R. Moldova nu este singură, a spus expertul, amintind de misiunea UE care a fost lansată pentru a ajuta RM să facă față amenințărilor de natură hibridă. Ce e important în declarația președintelui Iohannis, este că necesitatea de a ajuta RM să-și întărească sistemul de apărare și securitate este și pe agenda NATO”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
20,24
Cer fragmentat
Umiditate:64 %
Vint:1,03 m/s
Fri
20
Sat
14
Sun
12
Mon
12
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău