Dorin Recean, în discuții cu ministra Afacerilor Externe a Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins Slot

  • 15 Mai 09:02
Dorin Recean, în discuții cu ministra Afacerilor Externe a Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins Slot

Prioritățile setate de Executiv, agenda de reforme implementate în Republica Moldova pentru asigurarea dezvoltării economice și integrării europene a țării, situația de securitate la nivel regional, dar și posibilitățile de extindere a cooperării comercial-economice moldo-olandeze au fost discutate ieri de prim-ministrul Dorin Recean la întrevederea cu ministra Afacerilor Externe a Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins Slot, informează Direcția comunicare a Guvernului.

Șeful Executivului a apreciat suportul oferit țării noastre de Olanda, care contribuie la consolidarea diverselor sectoare cheie, accentuând și sprijinul acordat de partea olandeză Ucrainei, datorită căreia în Republica Moldova, dar și pe întreg continentul european este pace. Astfel, autoritățile de la Chișinău se pot concentra pe dezvoltarea țării, în baza celor patru direcții prioritare: creșterea economiei și bunăstării, asigurarea păcii și securității, reformarea justiției și combaterea corupției și aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Europa înseamnă pace, securitate și bunăstare. Este modelul după care modernizăm țara noastră și obiectivul de bază spre realizarea căruia ne mișcăm în ritm accelerat. În același timp, punem accent pe redresarea economică și atragerea investițiilor străine în economia națională, pentru a crea noi locuri de muncă și a crește calitatea vieții oamenilor noștri”, a spus premierul Dorin Recean.

În context, prim-ministrul a vorbit despre eforturile Executivului în crearea unui mediu de afaceri sigur și predictibil pentru investitori și s-a referit la oportunitățile pe care le oferă țara noastră în domenii de perspectivă. Printre acestea se numără sectorul energetic și  financiar, cel farmaceutic, tehnologiile informaționale și electronica.

La rândul său, ministra Afacerilor Externe a Regatului Țărilor de Jos a subliniat că țara sa va rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova în eforturile de modernizare a țării, atragerea investițiilor și realizarea agendei europene: „Realitățile de astăzi demonstrează cât de importantă este Republica Moldova pentru Uniunea Europeană. Vom fi alături și vom contribui la valorificarea tuturor oportunităților pe care le oferiți”.

Părțile au mai discutat despre cooperarea moldo-olandeză în domeniul economic, menționând forumul de afaceri care se va desfășura în cadrul zilelor Moldovei în Olanda, în perioada 28-30 iunie curent. De asemenea, cei doi oficiali s-au referit la subiecte precum combaterea atacurilor hibride ale Federației Ruse, lansate în țara noastră, și importanța asigurării independenței mass-mediei.

 

Dorin Recean, în discuții cu ministra Afacerilor Externe a Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins Slot

Dorin Recean, în discuții cu ministra Afacerilor Externe a Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins Slot

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-4,76
Cer fragmentat
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău