Donald Trump anunță că păstrează numai 25.000 de miliari americani în Germania
-
16 Iunie 2020 11:45
Președintele american, Donald Trump, a anunțat luni, la Casa Albă, că reduce numărul soldaților americani staționați în Germania, motivul fiind unul de natură financiară. Astfel, Statele Unite vor păstra 25.000 de soldați în Germania, ceea ce înseamnă că vor fi retrași în jur de 9.500 de militari, informează DIG24.ro.
Informațiile în acest sens au apărut de mai mult timp, dar acum anunțul a venit de la însuși Donald Trump, care, de altfel, a profitat de ocazie pentru a face unele reproșuri Germaniei.
El a acuzat Berlinul că este „restanțier” la plățile către NATO, scrie dpa, preluată de Agerpres. A mai spus că trupele din Germania impun un „cost extraordinar pentru Statele Unite”.
Liderul administrației de la Washington a acuzat Germania că a tratat incorect Statele Unite în ceea ce privește comerțul. „Așa că dacă facem rău comerțului, facem rău și NATO”, a mai afirmat președintele american. El a acuzat și alte țări că profită de generozitatea Americii, dar a subliniat că „cel mai rău profitor este Germania”.
Guvernul de la Berlin a anunțat săptămâna trecută, după o perioadă de speculații, că a fost informat de Washington în legătură cu reducerea numărului de trupe americane staționate pe teritoriul Germaniei.
În prezent, în jur de 34.500 de militari americani locuiesc împreună cu familiile în cele 21 de baze americane de pe teritoriul german. Efectivele pot atinge 52.000 de membri cu ocazia unor rotații sau manevre.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat duminică seara la Digi24 că cel mai probabil, trupele retrase de SUA din Germania vor fi repoziționate pe flancul estic al NATO, rămas cel mai vulnerabil, și nu exclude ca o parte din acești militari să fie găzduiți de România.