Doi dintre pretendenții la funcția de procuror-șef al municipiului Chișinău sunt milionari

  • 06 Iulie 2017 13:25
Doi dintre pretendenții la funcția de procuror-șef al municipiului Chișinău sunt milionari
Sursa: realitatea.md

Trei procurori râvnesc la fotoliul de șef al Procuraturii municipiului Chișinău, funcție rămasă vacantă după ce Igor Popa a fost numit adjunct al procurorului general.

În concurs s-au înscris actualul interimar Vitalie Sibov, adjunct al procurorului-șef al mun. Chișinău, Ștefan Șaptefrați, adjunct al Procuraturii Anticorupție și Marcel Cimbir, șef al oficului Botanica din cadrul Procuraturii Chișinău. Informația a fost confirmată de Mircea Roșioru, președintele Consiliului Superior al Procurorilor, informează Anticoruptie.md

Concursul pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Capitalei a fost anunțat pe 29 iunie 2017 , iar termenul de depunere a cererilor a expirat miercuri, 5 iulie. Potrivit regulamentului, în cursă s-au putut înscrie doar procurorii trecuți în Registrul candidaților pentru suplinirea funcțiilor vacante, acolo unde trebuie să fie înscriși potențialii candidați la funcțiile anunțate la concurs. Cei trei urmează a fi evaluați de Colegiul pentru selecția și cariera procurorilor. „Vom avea o ședință pe data de 10 iulie în cadrul căreia vom transmite materialele Colegiului. După ce se expune, la următoarea ședință, Consiliul desemnează învingător al concursului persoana cu cel mai mare punctaj”, a declarat Mircea Roșioru pentru Anticoruptie.md, precizând că nu este prevăzută proba interviului sau alte probe potrivit legii.

Aflați detalii pe anticoruptie.md.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
22,74
Câțiva nori
Umiditate:62 %
Vint:0,45 m/s
Tue
24
Wed
22
Thu
22
Fri
21
Sat
18
Arhivă Radio Chișinău