Dodon, acuzat de ipocrizie după ce a ales „Orizont” pentru unul dintre copii: „În 2018 a alungat profesorii din acest liceu” (Revista presei)
-
03 Septembrie 10:28

Presa de la Chișinău scrie despre fostul deputat Vladimir Andronachi care a fost reținut într-un nou dosar penal. Totoadată, presa mai relatează despre regiunea separatistă Transnistria, subordonată politic Rusiei care a sărbătorit 35 de ani de la secesiunea de Chișinău printr-o paradă militară cu tancuri sovietice și drapele roșii. Revenirea la această demonstrație de forță s-a făcut cu siguranță la insistențele Moscovei și nu poate să nu fie un semnal îngrijorător, scriu jurnaliștii.
Ex-deputatul Vladimir Andronachi, reținut într-un nou dosar penal, anunță Ziarul de Gardă. Ex-deputatul Vladimir Andronachi, un apropiat al oligarhului Vladimir Plahotniuc, cercetat în dosarul „Frauda bancară”, a fost reținut pentru 72 de ore într-un nou dosar penal, spun sursele ZdG. Măsura a fost luată pe marginea unui nou dosar, pentru spălare de bani. Vladimir Andronachi a fost deputat în perioada februarie 2015 – iulie 2021 și ex-vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), condus în trecut de oligarhul Vladimir Plahotniuc. În R. Moldova, fostul democrat figurează în mai multe dosare penale: „Frauda bancară”, dosarul achiziționării blanchetelor pentru pașapoarte și „Metalferos”. În noiembrie 2022, Andronachi a fost expulzat de autoritățile din Ucraina și reținut în dosarul „Frauda bancară”. Ulterior, acesta a fost plasat în arest la domiciliu, iar în august 2023 a fost eliberat din arest la domiciliu sub garanție personală.
Transnistria este acum problema R. Moldova, dar pe viitor va deveni și a Ucrainei și UE, atenționează într-un interviu la RFI jurnalista Irina Tabaranu, redactor-șef zonadesecuritate.md. Regiunea separatistă Transnistria din estul Republicii Moldova, subordonată politic Rusiei, a sărbătorit 35 de ani de la secesiunea de Chișinău. La Tiraspol a fost organizată o paradă militară, cu tancuri sovietice și drapele roșii – o tradiție la care administrația separatistă renunțase din 2022, când Rusia a început războiul în Ucraina. Revenirea la această demonstrație de forță s-a făcut cu siguranță la insistențele Moscovei și nu poate să nu fie un semnal îngrijorător înainte de alegerile parlamentare din 28 septembrie, spune Irina Tabaranu, directoarea portalului Zona de Securitate, specializat pe tematica transnistreană. Parada, concertele, târgurile și focurile de artificii au loc în condițiile în care regiunea transnistreană este într-o profundă criză economică, cu salarii care nu pot fi plătite la timp, economie și exporturi reduse la jumătate și fără bani pentru a cumpăra gaze pentru iarna care vine. În interviul pentru RFI, jurnalista Irina Tabaranu explică ce este Transnistria și cum își îndeplinește regiunea separatistă funcția de ancoră pentru influența și controlul rusesc asupra Republicii Moldova, ce pericole pot veni din regiune în perspectiva alegerilor parlamentare din 28 septembrie, dar și, mai larg, pentru Ucraina, regiunea Mării Negre și Uniunea Europeană.
Pe portalul Zona de Securitate găsim un interviu acordat la final de mandat de ambasadorul UE, Janis Mazeiks, care le transmite un mesaj cetățenilor din stânga Nistrului. „Mă bucur că în ultimii patru ani s-a reușit menținerea stabilității în regiunea transnistreană, că situația nu a scăpat de sub control, și cred că asta reflectă disponibilitatea atât la Chișinău, cât și la Tiraspol pentru cooperare. Dar sper ca această mișcare înainte să continuă și pe viitor și sunt sigur că atât pentru malul drept, cât și pentru malul stâng, și mai ales pentru oamenii care trăiesc acolo, viitorul Republicii Moldova ca parte a Uniunii Europene este cel mai bun viitor, pe care și-l pot dori pentru ei și pentru copiii lor. Nu este doar o chestiune de economie, nu este doar o chestiune de standarde pe care le avem, dar într-adevăr aceste condiții de viață, pe care le au aproape 500 de milioane de cetățeni ai Uniunii Europene, pot fi accesibile și pentru cetățenii Republicii Moldova, inclusiv pentru cei care locuiesc pe malul stâng al Nistrului”, a spus ambasadorul Janis Mazeiks.
Voronin nu recunoaște justiția și aduce acuzații grave Statelor Unite. Într-o analiză pentru Veridica, jurnalistul Pavel Păduraru reține mai multe falsuri pe care le-a admis fostul președinte în cadrul unei emisiuni televizate. „Vitalie Pârlog, reținut în Franța, în dosarul Interpol, nu a fost ministru al Justiției atunci când a fost, dar altădată, atunci când n-a fost. În 1997, ex-ministrul Apărării Valeriu Pasat a dat pe degeaba americanilor 21 de avioane MIG-29, prejudiciind grav statul, și el nu a fost achitat în acest dosar, în care a fost achitat. Nu sunt afirmațiile vreunui om beat, ci declarațiile publice ale fostului președinte al Republica Moldova, Vladimir Voronin, în cadrul talk-show-ului „Novaia Nedelea” de la TV8. La rândul său, Valeriu Pasat atrage atenția că prin astfel de declarații liderul PCRM aduce acuzații Guvernului SUA și își bate joc de alegătorii săi pe care îi desconsideră”.
Dodon, acuzat de ipocrizie după ce a ales „Orizont” pentru unul dintre copii: „În 2018 a alungat profesorii din acest liceu”, amintește Jurnal.md. Liderul PSRM, Igor Dodon, este criticat dur de ministrul Educației, Dan Perciun, pentru faptul că și-a dus unul dintre copii să facă studii la liceul „Orizont”, după ce în 2018, când era președinte, a fost acuzat că a permis expulzarea a șapte cetățeni turci care activau la acest liceu. Jurnalul amintește că în dimineața zilei de 6 septembrie 2018, șapte cetățeni turci, profesori și angajați ai liceului Orizont, au fost ridicați din casele lor de către angajați ai Serviciului Informații și Securitate, duși într-o direcție necunoscută, iar în seara zilei erau deja în penitenciarele din Turcia. Ulterior, au fost condamnați la închisoare pe termene cuprinse între șapte și 12 ani.