Dodon a refuzat să declare Zi de Doliu Național în memoria maestrului Ion Ungureanu (Revista presei)
-
31 Ianuarie 2017 11:03
Revista presei din 31 ianuarie 2017
După mai mulți ani de fraude și scandaluri permanente la vârful guvernării, liniștea de azi din camera majorității parlamentare impresionează, pare cumva neobișnuită, nefirească scrie Nicolae Negru în Ziarul Național. Chiar dacă deputații au fost uniți nu de o idee, ci de o persoană, și e vorba de o armonie artificială sau pe jumătate artificială, efectul benefic pe termen scurt este evident, iar pe termen lung însă efectul pentru democrație este nociv. „Stabilizarea” a fost, de altfel, partea cea mai simplă a programului guvernamental, stăm destul de bine cu managementul crizelor, mai ales dacă le și provocăm. Din acest punct de vedere, Guvernul Filip merită o mențiune. Însă partea cea mai grea abia începe, e nevoie de gândire strategică, de viziune, iar aceasta nu se face din fugă, în condițiile în care Guvernul îndeplinește funcții pompieristice.
Ziarul de Gardă publică un interviu cu Iulian Fruntașu, scriitor, ex-ambasador al R. Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în care acesta afirmă că Moldova nu se va schimba, indifferent de retorica unor politicieni. E foarte complicat să recuperăm decalajul dintre noi și țările dezvoltate. Adică, e posibil, teoretic, de ars etapele, dar în istorie sunt foarte puține exemple de acest fel. Potrivit lui Iulian Fruntașu o anumită stabilizare, probabil, Guvernul va reuși să asigure.
Adevărul scrie că Directorul executiv IDIS Viitorul, Igor Munteanu, a comentat posibila înțelegere dintre liderul PDM, Vlad Plahotniuc, și președintele Igor Dodon, înțelegere care ar reieși din faptul că atunci când șeful statului face o declarație mai cu impact în spațiul public, imediat democratul vine cu o replica. Igor Dodon încearcă să nu-l supere pe purătorul de autoritate, pe cel mai influent om din PD. Încearcă să evite lupta, încearcă să nu rostească numele unor persoane, iar atunci când o face, o face cu jumătate de voce”, a declarat Igor Munteanu la ProTV.
Timpul remarcă faptul că actualul președinte nu a auzit de formele de guvernământ și habar nu are ce înseamnă o republică parlamentară. Igor Dodon, poate să își etaleze telefonul cu stema statului cât vrea, când vrea și unde vrea. Poate să își pună liniștit pozele pe Facebook cu halatul prezidențial. Poate să se ducă la piață cu oaza de stat după el.
Dar nu poate să modifice materiile de studiu din școli, nu poate să vorbească în întâlnirile oficiale cu liderii altor state despre direcțiile politice ale țării sau despre schimbarea lor, nu poate promite achitări de bani, schimbări ale planului de guvernare, studierea unor noi materii.
Atunci când Igor Dodon face aceste lucruri se aseamănă cu fetițele de grădiniță, care își invită părinții la ceai cu păpușile, dându-le ceai inexistent din cănițe de jucărie.
Dodon a refuzat să declare Zi de Doliu Național în memoria maestrului Ion Ungureanu, titrează deschide.md. Informația a fost confirmată de către „persoana de încredere” a Președintelui, Ion Ceban. Portalul amintește că premierul Pavel Filip i-a cerut președintelui Igor Dodon să decreteze pentru 31 ianuarie, zi de doliu național, în legătură cu moartea maestrului Ion Ungureanu.
Tupeul lui DODON! Cum s-a pus el în capul listei NECROLOGULUI uneia dintre cele mai mari figuri ale Basarabiei de după Independență, Ion UNGUREANU, titlu din Evenimentul Zilei. Igor Dodon este pus în capul listei de persoane publice și personalități care semnează necrologul lui Ion Ungureanu, figură emblematică a luptei pentru identitatea națională românească în Basarabia. Cuvântul „român” sau „România” nu sunt nicăieri inclus în corpul textului acest necrolog, deși Ungureanu a militat toată viața sa pentru acest ideal, observă Evenimentul.