La Iași, Regina Maria, sprijinită de Olga Sturdza, Maria Balș, Alexandra Filliti și de mulți alții și altele era sufletului efortului umanitar, scrie Digi24. Olga Sturdza a găzduit 150 de elevi la moșia din Păunești, Maria Balș conducea spitalul de fracturi instalat în Școala de Poduri și Șosele, fostul Mareșal al Palatului Regal, Henri Catargi se ocupa de invalizi, câțiva miniștri au început să se ocupe de aprovizionarea orașului.

De fapt, Regina preluase șefia treburilor civile.

Diana Mandache, istoric: „Ea organizează acea rețea de ambulanțe numită "Regina Maria". Știm că era o persoană plin de vanitate, dar modul în care o organizează și oamenii cu care a colaborat este extraordinar. Spitalele pe care ea le-a organizat, unele purtau numele principelui Mircea, altele erau sub Crucea Roșie britanică sau americană”.

Ambulanțele Reginei erau finanțate și de emigranția românească din Franța, și de bancherul Jean Chrissoveloni, care le și coordona practic. Una din doamnele de onoare ale Reginei, Collete Lahovary, a lucrat cu aceste ambulanțe în apropierea frontului, în județele Bacău și Vrancea. A înfruntat moartea lucrând direct cu bolnavii de tifos exantemantic.

Linia principală a asistenței medicale era dată însă de Crucea Roșie, condusă de Maria Moruzi. Organizația era bine administrată încă dinainte de război, tot din grija Reginei, cu filiale județene și un bugete destul de consistente. O ramură a Crucii Roșii Române funcționa în teritoriile ocupate.

Prof. Sorin Damean, istoric: „La un moment dat, făcându-se o statistică, au fost 2.000 de răniți tratați în spit craiovene, concentrate, la un moment dat, în urma ordinului administrației militare germane, în zona garnizoanei Regimentului 1. Rolul proeminent l-a jucat Olga Gigurtu, președintele filalei Craiova a Societății de Cruce Roșie, care a mobilizat surorile de caritate și chiar și cetatenii pentru a dona obiecte pentru a alina suferința răniților”.

La Bacău își avea misiunea Clotilda Averescu, soția generalului Alexandru Averescu. Iată cum a luat ființă. Jurnalul generalului, 5 februarie 1917: „Este ceva dureros, dar și dezgustător în acelați timp, de văzut cantitatea enormă de oameni, ce se scurge prin Bacău, în căutarea unităților cărora le aparțin. O dezordine mai mare este greu de închipuit (...) Starea higienică este deplorabilă. Aici în oraș este o adevărată oroare. Starea orașului, oribilă. Populația moare de frig și foame, toate păturile sociale. Am format un comitet de doamne, am împărțit orașul în circumscripțiuni și am hotărât ca, cu mijloacele Armatei, să vin în ajutorul nenorociților”.

La inițiativa Olgăi Sturdza și a unui comitet din care făcea parte și guvernatorul BNR, I.G. Bibicescu s-a încercat ajutorarea organizată a orfanilor de război. În zona Vrancei, generalul Petală construiește cu soldații o clădire cu 120 de locuri, regina trimite alimente și haine; cei mai mulți copii erau însă plasați direct în familii. Alți refugiați sunt adăpostiți în mănăstiri sau pe moșii.

Apar ca niște firicele de speranță și scrisorile de mulțumire ale celor însănătoșiți: „Eu soldatul Irimia Ion vă mulțumesc foarte mult și vă doresc multă sănătate la Doamnele de la Crucea Roșie” sau „Sărut mâna, domnișoară Ionescu, domnișoară Alice Sturdza. Dumnezeu să vă dea sănătate și putere și cu toți ne gândim la dvs. Că bune suflete ați mai fost”.