Vineri, 1 aprilie, cea mai veche republică din lume, micul stat San Marino, își schimbă regența, cu rol de șef al statului, în cadrul unei ceremonii care are loc, de secole, după un protocol strict, întotdeauna la ora 9:45, în centrul Orașului Vechi al statului.

San Marino este condus de doi căpitani regenți, cu mandate de șase luni, care sunt instalați în funcție la datele de 1 aprilie și 1 octombrie. Ei sunt aleși de către Consiliul Mare și General (Parlamentul), un organism care este ales pentru o perioadă de cinci ani.

Evenimentul ne prilejuiește o incursiune în istoria micului stat european, însoțită de amănunte interesante pentru cei care doresc să viziteze acest colț minunat de lume.

* * * * *

Așa cum aminteam, San Marino este considerată cea mai veche republică din lume, fiind fondată la 3 septembrie în anul 301, atunci când Sfântul Marino, originar din Dalmația, s-a stabilit, împreună cu o mică comunitate creștină, pe Muntele Titano.

Despre momentul înființării statului, circulă o legendă interesantă: se spune că la începutul secolului al IV-lea, Marino, un tăietor de pietre venit să lucreze la construcția portului Rimini, s-a refugiat pe Muntele Titano, fiind prigonit pentru credința sa creștină. Cu timpul, pe munte s-a format o comunitate din ce în ce mai numeroasă, care a întemeiat statul San Marino, și, de-a lungul secolelor, acesta și-a păstrat, neîntrerupt, independența.

În anul 1000, la conducerea statului a ajuns o organizație numită „Arengo”, o adunare a capilor de familie, având atribuții legislative, executive și judecătorești.

După anul 1200 au fost înființate noi instituții politice, cum sunt Consiliul celor LX, sau Consiliul celor XII, iar în anul 1243 a fost introdusă funcția de șefi ai statului – Căpitanii Regenți, cu puteri executive și judecătorești.

În anul 1263 au fost adoptate primele legi, în anul 1291, Statul Papal a recunoscut Republica San Marino, care și-a alipit ulterior noi teritorii, pentru ca după anul 1400 să fie creat Consiliul Mare și General, care îndeplinește funcția legislativă a țării, echivalent Parlamentului din țara noastră, preluând aceste atribuții de la vechiul „Arengo”, un organism care și-a încetat existența, de facto, în anul 1571.

Prima Constituție scrisă a statului San Marino a fost adoptată la 8 octombrie 1600, „Leges Statutae Republicae Sancti Marini” fiind o serie de șase cărți scrise în limba latină care dictează și în prezent sistemul politic al țării, printre alte aspecte ale funcționării statale.

A urmat semnarea unui Acord de protecție cu Statul Papal, în anul 1797 Republica San Marino este recunoscută de Franța lui Napoleon, iar recunoașterea europeană a venit mai târziu, în anul 1815, după Congresul de la Viena și reglementarea „Sfintei Alianțe”.

În 22 martie 1862, San Marino încheie un „Tratat de prietenie” cu Italia, care aducea reglementări clare privind independența statului San Marino, buna vecinătate și relațiile economice.

Din anul 1865 a fost revăzut Codul penal al țării, care aducea, ca noutate majoră, eliminarea pedepsei cu moartea, apoi au urmat decenii în care mulți cetățeni din San Marino a căutat locuri mai bune de trai, îndreptându-se către SUA, Elveția sau Franța.

Anul 1923 a însemnat pentru locuitorii micului stat instaurarea unei  conduceri de factură fascistă, după model italian, un regim care s-a aflat la cârma țării până în septembrie 1944, iar cel de-al doilea război mondial a prilejuit țării menținerea neutralității, cu toate că aici au fost adăpostiți și protejați peste 100.000 de refugiați care încercau să scape de ororile războiului.

Din anul 1988, San Marino a aderat la Consiliului Europei, iar patru ani mai târziu a devenit membru al Organizației Națiunilor Unite.

 

San Marino este un model despre cum poate evolua o țară practic fără resurse semnificative.

Pe lângă prelucrarea pietrei și celebritatea țării de mare producător filatelic, San Marino este obligată să exploateze la maximum oportunitățile turistice, în acest scop construind chiar și un circuit de Formula 1 – cel de la Imola – care atrage sute de mii de turiști anual.

Și asta îi ajută să înregistreze unul dintre cele mai înalte standarde de viață din Europa, o viață socială calmă și așezată și o poziție de țară cu un statut cultural aparte.

Iată câteva date despre San Marino:

- - Poziție geografică: este o enclavă situată în interiorul granițelor Republicii Italiene, cu o graniță lungă de 39 km, foarte aproape de coasta Mării Adriatice

--  Suprafața țării și diviziuni teritoriale: 61,5 km² (locul 231 în lume) – fiind a treia cea mai mică țară europeană după Vatican și Monaco, 9 administrații locale numite „castelli”, cu 43 „curații” (cartiere, sate)

-- Capitala și principalele orașe: Citta’ di San Marino, Borgo Maggiore, Dogana Acquaviva, Chiesanuova, Domagnano, Faetano, Fiorentino, Montegiardino, Serravalle

--Populația: aproximativ 32.500 locuitori, cu o densitate 517 locuitori/km²

 -- Clima: este mediteraneeană, cu ierni calde și veri însorite

 --   Religie: catolici 88,7 %, altele 11,3 %

 -- Limba oficială: italiană Forma de guvernământ: republică parlamentară, cu Parlament unicameral – Consiliul Mare și General (60 membri), cu alegeri la 5 ani, prin vot direct, în baza sistemului de reprezentare proporțională

-- Șefii statului: Republica este condusă de doi Căpitani Regenți, aleși pentru o perioadă de 6 luni de către Consiliul Mare și General Puterea executivă: este exercitată de Congresul de Stat, alcătuit din 10 membri, aleși de către Marele Consiliu General

-- Ziua națională: 3 septembrie

-- Moneda: euro PIB: peste 60.000 $ pe cap de locuitor, undeva în primele 10 țări din lume

-- Rata criminalității: aproape nulă, închisoarea țării are 12 locuri, din care doar unul singur este ocupat în acest moment, dar nu pentru mult timp ! 

-- Șomaj: puțin peste 2 %

--  Economie: Se bazează pe afacerile private din turism, comerț, agricultură, meșteșugărit și din domeniul tipăriturilor rafinate

--  Relief: Topografia sa este dominată de către Munții Apenini, având un teren accidentat. Cel mai înalt punct din țară, este Monte Titano, iar întinderile de apă sunt nesemnificative, cele mai importante râuri fiind Ausa, Marano și San Marino.  

--- Patrimoniu UNESCO: Centrul vechi istoric din orașul San Marino și Monte Titano, înscrise în anul 2008 pe lista patrimoniului cultural mondial

* * * * *

Relațiile diplomatice între România și San Marino au fost stabilite la 15 noiembrie 1968, la nivel consular, la 6 februarie 1974 acestea au fost ridicate la nivel de consulat general, iar la 20 iunie 1995 au fost ridicate la nivel de ambasadă, cu ambasadori nerezidenți.

În anul 2001 s-a inaugurat Consulatul onorific al României la San Marino, iar un an mai târziu a fost deschis Consulatul Republicii San Marino la București.

În prezent, reprezentarea diplomatică a României în Republica San Marino este asigurată de ambasada României în Italia – prin doamna ambasador Dana-Manuela Constantinescu, iar consulul general onorific al României la San Marino este Adolfo Morganti. De cealaltă parte, consulul onorific al Republicii San Marino la București este Gilberto Rossi.

Din punct de vedere al vizitelor oficiale, trebuie spus că în perioada 1979 – 2002, nu a exeistat nicio vizită bilaterală la nivel înalt.

Ceaușescu a vizitat pentru prima dată San Marino în 25 mai 1973, atunci fiind decorați, atât el cât și soția sa, cu ordinul „Cavaler al Marii Cruci al Ordinului Ecvestru al statului San Marino”, iar vizita de răspuns a Căpitanilor Regenți de la acea vreme a venit în 27 aprilie 1979, când oaspeții au înmânat șefului statului român o plachetă de aur cu efigia șefului statului român, în semn de „omagiu pentru activitatea consacrată păcii, dezarmării, securității internaționale, colaborării și prieteniei între popoare” … vă mai amintiți vremurile acelea teribile, nu-i așa ?

La 27 noiembrie 2002, la Palatul Victoria, a avut loc vizita unei delegații a Republicii San Marino, condusă de Căpitanii Regenți Mauro Chiaruzzi și Giussepe Maria Morganti, moment care a prilejuit semnarea Acordului bilateral privind transportul rutier de persoane și de mărfuri, iar în aprilie 2004 președintele Ion Ilescu – aflat spre finalul mandatului – a efectuat o vizită de două zile în San Marino, fiind chiar primul oaspete străin la nivel înalt în mandatul noii regențe a statului.

Din punct de vedere economic, conform Codului vamal comunitar, San Marino face parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene, astfel că relațiile comerciale bilaterale se desfășoară în baza Protocolului la Acordul de cooperare și uniune vamală dintre Comunitatea Economică Europeană și Republica San Marino privind participarea, ca părți contractante, a României și Bulgariei ca urmare a aderării la UE, semnat la 20 noiembrie 2007.

Desigur că schimburile economice bilaterale nu au valori semnificative: circa 40 de milioane de euro, valoare anuală, din care exportul românesc reprezintă circa două treimi.

Mai importante sunt schimburile din domeniul educației și culturale, România participând cu ansambluri folclorice, formațiuni corale și de teatru, la diverse evenimente culturale organizate în San Marino, iar bursieri români au urmat cursurile de vară ale Universității din San Marino. De partea cealaltă, în România au fost organizate expoziții cu tematică filatelică și de turism ale oaspeților din San Marino, precum și concerte de muzică instrumentală ale unor formații san-marineze.

În comuna Glimboca din județul Caraș-Severin, Crucea Roșie din San Marino a construit un cămin de bătrâni pe un teren oferit de Episcopia Ortodoxă de Caransebeș, după o investiție de circa jumătate de milion de euro, iar în anul 2007 a fost înființată Asociația de prietenie „San Marino-Italia-România”.

În fine, în San Marino sunt înregistrați circa 250 de rezidenți români.

* * * * *

Turismul din San Marino vine cu o ofertă extrem de generoasă: palate, turnuri, muzee, biserici, teatre, un funicular și numeroase alte monumente, toate legate prin străduțe încântătoare, cu aer medieval, aproape incredibil pentru o suprafață de doar 61 de km pătrați. Cea mai bună perioadă pentru a vizita aceste locuri este între lunile aprilie și iunie.


  -  Palazzo del Governo – este o construcție realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea, aflată în Piazza della Liberta, în centrul căreia se ridică Statua della Liberta. În această zonă – Cava dei Balestrieri – se regăsesc și alte opere de artă ale celor mai mari artiști plastici contemporani italieni – Pieta, Albinele, Balerină, etc.

  -  La Rocca, sau Guaita – una dintre cele trei fortărețe (turnuri) care străjuiesc orașul pe marginea abruptă a acestuia, obiectiv care prezintă piese de artilerie, folosite la tragerile cu proiectile oarbe, de la festivitățle naționale

  -  La Cesta, sau Fratta – al doilea turn, construit tot pe marginea pantei abrupte a muntelui Titano, în punctul său cel mai înalt, adăpostește Museo delle Armi Antiche, cu peste 1500 de exponate din diferite epoci istorice până în secolul al XIX-lea

-   Montale – al treilea turn, unul cu baza pentagonală, în fapt o construcție nefinalizată în totalitate
-   Porta della Rupe – parte a fortificațiilor, oferă o superbă priveliște spre Borgo Maggiore, localitatea de la baza muntelui Titano

-   Funivia – stația funicularului, face legătura între Porta della Rupe și Borgo Maggiore

-   Basilica del Santo – biserica Sfântului, construită în stil neoclasic, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe amplasamentul unei vechi biserici, care data din secolul al V-lea d.H. Aici se găsesc moaștele lui San Marinus – Sfântul Marino

-   Chiesa e Pinacoteca San Francesco – este o biserică datând de la mijlocul secolului al XIV-lea, care găzduiește un muzeu cu o colecție de picturi cu temă religioasă

-   Chiesa Valloni și Palazzo Valloni – biblioteca de stat

-   Museo di Stato – Muzeul Național al republicii San Marino, situat în Piazzetta Titano

-    Museo delle Armi Moderne – inaugurat în 1982, care deține o colecție de peste o mie de arme de foc, provenind din Italia, SUA, Rusia, sau Austria, dar și arme albe și muniție din dotarea diferitelor armate ale lumii

-   Museo delle Cere – muzeul figurilor de ceară, cu numeroase scene din istoria locală dar și monidală

-   Museo delle Curiosita – este singurul muzeu de acest fel din lume, ce găzduiește ciudțenii de pe tot globul – o cursă de purici, un set de cești pentru mustăcioși, o greblă pentru curățarea limbii și altele

   - Alte obiective pe care le puteți vizita sunt Cappella Sant’Agata, Teatro Titano și Monumentul Apărătorilor Libetății, toate situate în imediata apropierea Piazza de Sant’Agata, statuia lui Mahatma Ghandi ori sediul radioteleviziunii din San Marino, situate în vecinătatea Piazza Mahatma Ghandi, sau Reptilarium-Aquarium – o interesantă expoziție cu reptile și pești, situată pe Via Paolo III, De asemenea, se poate vizita Monumentul lui Giuseppe Garibaldi – în Piazzetta Garibaldi, sau Ara dei Volontari – monument ridicat în memoria cetățenilor din San Marino care, în 1845 și 1918 au contribuit la unitatea Italiei. De asemenea, pădurile de pin, câmpurile și coastele sunt perfecte pentru călărie, pescuit și drumeții, iar pantele din jurul capitalei sunt excelente pentru ciclism montan.

În drumurile dintre aceste obiective se pot face cumpărături din nenumăratele magazine de suveniruri, îmbrăcăminte, cosmetice, bijuterii, sau vă puteți astâmpăra foamea poposind în localurile cu mâncare și băutură din belșug, marea majoritate a mărfurilor fiind similare ca preț cu ceea ce întâlniți în Italia.

Iar dacă vă pasionează timbrele, punct forte aici, e bine să știți că Biroul Numismatic si Filatelic de Stat emite pachete comemorative și de colecție.

În privința doritorilor de senzații gastronomice aparte, deși epoca modernă a dat uitării multe din tradițiile culinare antice ale statului, și multe din felurile de mâncare sunt asemănătoare celor întâlnite în Italia, vă puteți totuși delecta cu câteva feluri de mâncare care, cu siguranță, vor satisface preferințele celor mai mari pofticioși: se pot consuma pastele de casă, preparate în fel și chip, cum sunt, spre exemplu, Nidi di rondine, paste umplute cu șuncă, brânză și un sos de tomate, gătite în sos alb, brânzeturi de diferite tipuri, sau Fagioli con le cotiche, un soi de supă consistentă de fasole cu șorici, o delicatesă care se consumă, de regulă, în perioada Crăciunului.

La desert se poate comanda Torta Tre Monti, o prăjitură pe bază de foi de napolitane trasă prin ciocolată, zuppa di ciliege, adică cireșe lăsate în vin roșu, servite cu un sortiment special de pâine sau Bustrengo, un „dulce” special, de sărbătoare, preparat din lapte, ouă, zahăr, stafide, făină de porumb și pesmet.

Iar rafinații amici ai lui Bachus pot face o degustare, sau nu numai, din vinul roșu faimos aici, Sangiovese.