Dispută pe Codul Educației (Adevărul)

  • 08 Iulie 2014 08:48
Dispută pe Codul Educației (Adevărul)

O școală prietenoasă și tolerantă, educație de calitate și ridicarea statutului limbii române în învățământ - sunt câteva dintre prevederile proiectului Codului Educației, ce se află în dezbateri publice, în Parlament.

Documentul conține și articole disputate de dascăli sau propuneri ce ar putea duce la eșuarea adoptării și acestei versiuni a codului, cum ar fi cel despre limba romana. Comentatorul politic Cornel Ciurea crede că articolele despre limba română nu vor trece, deoarece cei din Partidul Democrat s-ar opune. Alte subiecte sensibile sunt banii pentru cercetare împărțiți între Academia de Științe și universități, precum și înființarea școlilor doctorale și a unor consilii în cadrul universităților, pe care rectorii le consideră inutile.

Rușii pun tunurile pe Moldova, mai anunta Adevarul. Dmitri Medvedev a cerut „măsuri urgente“ pentru a proteja piața rusească de consecințele Acordului de Asociere semnat de Moldova cu UE. Medvedev a explicat că Moldova va trebui să implementeze reglementări tehnice și standarde europene, care contravin normelor rusești și celor din Uniunea Vamală. La rândul său, prim-vicepremierul rus, Igor Șuvalov, a sugerat că Moldova ar putea fi exclusă din Acordul privind Zona de Liber Schimb din CSI.

Ziarul National revine la tema deportărilor. Execuțiile și deportările operate de sovietici au frânt coloana vertebrală a poporului român dintre Prut și Nistru, iar școala și educația pe mulți i-au transformat în mankurți, scrie Vasile Gârneț, care constată că ne confruntăm cu această starea de lucruri care chiar și după 23 de ani de la declararea independenței, si îndeamnă ca la toamna, inainte de a vota,  să ne gândim bine cine suntem noi, cine au fost părinții și buneii noștri și în ce lume am vrea să trăim.

Jurnal de Chisinau constată că propaganda continuă la porturile rusești retransmise în R. Moldova. Deși la 4 iulie Consiliul Coordonator al Audiovizualului a decis suspendarea până pe 1 ianuarie 2015 a postului TV „Rossia 24”, acesta continuă să fie difuzat de către operatorii de cablu. Reprezentanții a doi operatori de cablu declară că așteaptă publicarea deciziei în „Monitorul Oficial”. Marian Pocaznoi a afirmat pentru JURNAL de Chișinău că decizia va fi publicată săptămâna această. Alte două posturi monitorizate de către CCA, „Prime” și „TV 7”, au fost avertizate public, iar „RTR Moldova” și „Ren Moldova” au fost sancționate cu amenda maximă prevăzută de legislație – 5400 de lei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:36 %
Vint:5,14 m/s
Tue
9
Wed
10
Thu
13
Fri
13
Sat
14
Arhivă Radio Chișinău