Directorul SFS, Petru Rotaru, la TAXCON'23: Scopul nostru constă în promovarea continuă a spiritului de conformare voluntară a contribuabililor

  • 21 Septembrie 2023 16:44
Directorul SFS, Petru Rotaru, la TAXCON'23: Scopul nostru constă în promovarea continuă a spiritului de conformare voluntară a contribuabililor

Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru a participat astăzi la cea de-a patra ediție a conferinței internaționale pe tematică fiscală din Republica Moldova – TAXCON'23, la secțiunea dedicată administrării fiscale și conformării voluntare. Petru Rotaru a mulțumit în primul rând organizatorilor pentru efortul de a aduce împreună atât autoritățile statului cu atribuții în acest domeniu, precum și beneficiarii serviciilor prestate de către instituțiile în cauză: „Este o oportunitate perfectă pentru a avea o discuție sinceră și la subiect, unde noi vă împărtășim viziunea și planurile noastre, precum și aflăm de la Dvs care sunt probleme cu care vă confruntați, care sunt așteptările Dvs de la noi”, arată un comunicat al SFS.

În discursul său, Petru Rotaru a menționat că, viziunea SFS este de a fi o autoritate fiscală modernă și performantă, eficientă și inovatoare care să ofere servicii de înaltă calitate, prin implementarea unor procese simple și transparente, bazate pe soluții IT și planificare pe bază de risc, menite să optimizeze costurile de administrare fiscală, cât și să asigure creșterea conformării benevole, prin îmbunătățirea relațiilor de colaborare și respectare a angajamentelor reciproce dintre SFS și contribuabili.

„Scopul nostru constă în promovarea continuă a spiritului de conformare voluntară a contribuabililor la declararea și la plata obligațiilor fiscale, sporirea gradului de performanță al administrării fiscale în vederea fortificării capacității de funcționare și dezvoltare a statului în scopul acoperirii necesităților social-economice și oferirii contribuabililor de servicii fiscale calitative conform bunelor practici europene”, a adăugat directorul SFS.

În context, a fost menționat faptul că, Serviciul Fiscal de Stat pune un accent deosebit pe promovarea conformării voluntare, în detrimentul activităților de control, fiind aduse în atenția publicului și rezultatele activităților întreprinse în acest sens.

„În primul semestru al anului 2023, autoritatea fiscală a intensificat acțiunile de conformare voluntară a contribuabililor la respectarea legislației fiscale, inclusiv prin majorarea numărului de vizite fiscale cu circa 80% și reducerea cu circa 57% a numărului controalelor fiscale efectuate din cele planificate. Totodată, pe fundalul diminuării numărului controalelor fiscale planificate, ponderea sumelor încasate din totalul obligațiilor fiscale calculate în cadrul controalelor efectuate s-a majorat cu 55,7 milioane lei sau cu 52% față de perioada similară a anului 2022”, a adăugat dl Petru Rotaru.

De asemenea, directorul SFS a declarat că, autoritatea fiscală are ca prioritate apropierea de contribuabili și oferirea serviciilor de calitate acestora fiind ghidată de sloganul „Funcționarul fiscal – în serviciul contribuabilului”, în vederea creării condițiilor favorabile pentru conformarea voluntară la respectarea legislației: „Serviciul Fiscal de Stat va continua să depună eforturi consolidate în vederea promovării conformării voluntare, să modernizeze și să îmbunătățească în permanență serviciile prestate contribuabililor, inclusiv digitalizarea acestora, să faciliteze accesul la informația de ordin fiscal și să fie cât mai aproape de fiecare contribuabil prin instruirea și oferirea consultanței de calitate pentru crearea condițiilor favorabile conformării acestora la respectarea legislației fiscale”.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,52
Câțiva nori
Umiditate:46 %
Vint:5,66 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
14
Sun
14
Mon
11
Arhivă Radio Chișinău