Directorul Serviciului Vamal ar putea fi numit prin concurs pentru cinci ani

  • 04 Ianuarie 2018 15:00
Directorul Serviciului Vamal ar putea fi numit prin concurs pentru cinci ani

Pe parcursul anului 2018 va fi promovată la nivel de Guvern și Parlament noua lege cu privire la Serviciul Vamal. Principalele prevederi țin de ocuparea funcției vacante de director general, care se propune să fie numit de către ministrul finanțelor pe un termen de cinci ani, în bază de concurs.

Tot prin concurs urmează să fie promovați în funcție și funcționarii vamal. Declarația a fost făcută de către directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, la o conferință de presă, joi, 4 ianuarie, transmite IPN.

Potrivit lui Vitalie Vrabie, o altă prevedere a ține de garanțiile sociale ale funcționarilor vamali, în special dreptul acestora la transport gratuit, asigurat din contul Serviciului Vamal. „1/4 din inspectorii vamali trebuie să parcurgă permanent distanțe mari și, cu regret, pentru deplasările lor în alte locuri decât cele de reședință, la distanțe de sute de kilometri, costurile de transport nu le sunt restituite”, a spus Vitalie Vrabie, precizând că situația s-ar putea schimba din aprilie.

Totodată, Vitalie Vrabie a spus că noul Cod Vamal al Republicii Moldova a fost elaborat, este supus consultărilor publice, iar în viitorul apropiat va ajunge pe masa Guvernului spre avizare, apoi în Parlament spre adoptare. Potrivit lui Vitalie Vrabie, Republica Moldova trebuia să dispună de un nou Cod Vamal la trei ani de la semnarea Acordului de Asociere, dar din cauza unor dificultăți tehnice, se atestă aceste întârzieri, dar se va face tot posibilul ca să fie aprobat și pus în aplicate la începutul anului viitor.

„Noul cod este ajustat la standardele țărilor din UE, pune în valoare o gamă de instrumente de facilitare a comerțului, care ne dă posibilitatea să aplicăm proceduri simplificate de vămuire. Avem o perioadă de pregătire –  2018 să elaborăm toate regulamentele pentru asigurarea implementării acestuia”, a spus Vitalie Vrabie.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,6 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău