Despre cine MINTE și cum se MINTE în politica din Republica Moldova

  • 17 Decembrie 2015 10:26
Despre cine MINTE și cum se MINTE în politica din Republica Moldova

Revista presei din 17 decembrie 2015

Despre cine MINTE și cum se MINTE în politica din Republica Moldova scrie astăzi Ziarul Național.  Candidatura lui Vladimir Plahotniuc la funcția de premier a devenit motiv de acuzații între președintele democraților Marian Lupu și președintele Nicolae Timofti, remarcă publicația. După ce Lupu l-a amenințat, într-un interviu, cu demiterea lui Nicolae Timofti, Președinția a spus și de ce a procedat democratul în așa mod: PD face presiuni asupra șefului statului pentru a-l desemna pe Vlad Plahotniuc la funcția de premier. Ieri, Lupu a încercat să nege acest lucru, dar președintele a reiterat faptul că a fost presat și a numit și locul – la Reședința de la Condrița. Ziarul Național publică  principalele repere ale ping-pongului din politica moldovenească din jurul candidaturii lui Plahotniuc.

Ziarul de Gradă public astăzi o investigație referitoare la Gheorghe Cavcaliuc, șeful interimar al Inspectoratului General al Poliției. Potrivit publicației acesta  are un salariu lunar de 10 mii de lei, însăî își construiește în această perioadă o vilă de lux la marginea Chișinăului. Până atunci, omul legii, care în 2009 a cerut, iar peste un an judecătororii au decis să-i dea apartament de la stat, locuiește într-un apartament cu trei odăi în Chișinău, înregistrat pe numele socrilor săi pensionari. În paralel, în timp ce luptă cu infractorii, Cavcaliuc se implică, discret, în afaceri, fiind beneficiarul unei firme care produce materiale de construcții. SRL-ul își are sediul într-un imobil construit recent, înregistrat pe numele părinților săi care, la fel ca și socrii, sunt pensionari. Între timp, fiind șef al IGP, Cavcaliuc nu a uitat de finii și apropiații săi, pe care i-a promovat în diverse funcții importante, acordându-le inclusiv grade speciale.
Comentând cele mai recente date ale  barometrului opiniei publice care arată că 88% din respondenți consideră că țara în care trăiesc merge într-o direcție greșită, cam tot atâția constată că situația economică este rea și foarte rea, iar peste 70% cred că peste un an va fi la fel sau mai rău, editorialistul ziarului Timpul, Octavian Țâcu are două explicații la această situație paradoxală. Conform BOP-lui 46% din moldoveni n-au citit cărți în ultimele 3 luni, în topul preferințelor de informare fiind  televiziunea și Internetul.  Cea de-a doua explicație a istoricului Octavian țâcu  este de fapt o soluție, asupra căreia în Barometru au căzut de acord 21% din respondenți. Situația fără de ieșire în care ne aflăm ca improvizație statală, ne arată că nu există o alternativă istorică decât revenirea la integritatea spațiului românesc, conchide autorul.

Preferințele comerciale pentru Transnistria: o ecuație cu mai multe necunoscute, titrează Adevărul. Peste 10.000 de locuitori ai Transnistriei riscă să își piardă locurile de muncă dacă regiunea nu va avea comerț fără taxe cu UE, deoarece mărfurile transnistrene nu vor fi comptetitive pe piața europeană. Politologul și deputatul în Sovietul Suprem de la Tiraspol, Andrei Safonov, are mai multe întrebări față de acordul la care a ajuns echipa de negociatori ai lui Evgheni Șevciuk și UE privind regimul de comerț dintre Tiraspol și UE în 2016. Pentru a menține preferințele comerciale cu UE, Tiraspolul s-a angajat să introducă TVA în 2016. Înțelegerea ar fi fost luată în cadrul reuniunii de la Bavaria care a avut loc în luna octombrie. Tiraspolul s-a angajat să introducă TVA în regiunea transnistreană și să elimine jumătate din taxele pentru produsele pe care EU le exportă în regiune. Procesul de introducere a TVA-ului durează până la doi ani, de aceea Tiraspolul va avea timp suficient pentru a face ajustările necesare.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău