Conform sursei citate primul reclamant a fost reținut de către structurile autoproclamatei ”republici moldovenești nistrene” (”rmn”), fiind bănuit de tentativă de omor. La 5 iunie 2009, el a fost condamnat la unsprezece ani de închisoare. Deși acesta a solicitat Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova anularea condamnării sale, recursul său în anulare a fost restituit fără examinare, invocându-se lipsa de competență în examinarea hotărârilor pronunțate de către ”instanțele” din ”rmn”. La 1 august 2012 reclamantul a fost eliberat din detenție în urma unui act de grațiere.

Cel de-al doilea reclamant era fondatorul și directorul unei companii din ”rmn”. La 20 decembrie 2012, acesta a fost reținut de către structurile autoproclamatei ”rmn”, fiind bănuit de cauzare de daune materiale prin înșelăciune și abuz de încredere. Arestul în privința sa fusese prelungit în mod repetat.

La 24 decembrie 2012 a fost a aplicat sechestru asupra bunurilor personale ale reclamantului, precum și bunurilor companiei sale.

La 16 iunie 2014, reclamantul a fost condamnat de către Judecătoria Bender pentru comiterea infracțiunii de cauzare de daune materiale prin înșelăciune și abuz de încredere, fiind  condamnat la 1 an și 8 luni de detenție și  încasarea din contul său a prejudiciului material în mărime de 270 de ruble ”rmn”. De asemenea, instanța a admis acțiunea civilă înaintată de două presupuse ”părți vătămate” și a obligat reclamantul să achite în beneficiul acestora 1.899.050 ruble ”rmn”.

La 5 august 2014, Curtea Supremă de Justiție ”rmn” a modificat hotărârea instanței de fond, majorând cuantumul acțiunii civile la 2.553.000 ruble ”rmn” (echivalentul a 212.750 euro) și a dispus liberarea reclamantului de la executarea pedepsei penale ca urmare a expirării termenului de prescripție pentru atragerea la răspundere penală. În aceeași zi, reclamantul a fost eliberat din detenție. La 6 august 2014 a fost emis un titlu executoriu cu privire la executare asupra bunurilor ce aparțineau reclamantului.

Reclamantul a fost deținut în mai multe locuri de detenție, fiind transferat repetat pentru perioade scurte dintr-un loc de detenție în altul. El a susținut că pe tot parcursul detenției sale fusese deținut în condiții inumane și niciuna dintre instituțiile de detenție nu dispunea de personal medical adecvat.

În urma unui recurs în anulare depus de către avocatul reclamantului, la 7 aprilie 2015, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a casat hotărârile ”instanțelor rmn”, pronunțate în privința acestuia. Instanța a constatat că instanțele de judecată ale autoproclamatei ”rmn” sunt neconstituționale și, prin urmare, condamnarea reclamantului fusese ilegală. De asemenea, aceasta a dispus transmiterea tuturor materialelor cauzei către Procuratura Generală a Republicii Moldova pentru acțiuni ulterioare.

La 12 noiembrie 2014, reclamantul a adresat plângeri atât către autoritățile Republicii Moldova, cât și a Federației Ruse în vederea identificării persoanelor responsabile pentru lipsirea sa ilegală de libertate, precum și protecția proprietății sale.

La 2 decembrie 2014, autoritățile din Rusia au prezentat un răspuns, potrivit căruia plângerea reclamantului nu se referă la nicio încălcare a drepturilor omului care ar fi avut loc pe teritoriul Federației Ruse. Totodată, la 15 mai 2015, Procuratura Bender a informat reclamantul în legătură cu faptul inițierii unei cauze penale pe acest fapt, însă din motivul imposibilității identificării persoanelor responsabile, aceasta a fost suspendată.

Invocând încălcarea Articolului 5 §§ 1 și 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanții s-au plâns că detenția lor a fost una ilegală și că nu au dispus de remedii efective în acest sens. Al doilea reclamant s-a plâns, de asemenea, de încălcarea Articolului 3, Articolului 1 din Protocolul nr. 1 și Articolului 13 din Convenție ca urmare a detenției sale ilegale și lipsa unui remediu eficient în această privință, cât și de condițiile inumane în care fusese deținut.

Cu referire la jurisdicția statelor reclamate, Curtea a reiterat principiile generale menționate în hotărârile Ilașcu și alții, Catan și alții și Mozer și a constatat că atât Republica Moldova, cât și Federația Rusă își exercitau jurisdicția în prezenta cauză.

Examinând îndeplinirea de către Republica Moldova a obligațiilor sale pozitive de a întreprinde măsuri adecvate și suficiente pentru a proteja drepturile reclamanților, Curtea a constatat că acestea au fost îndeplinite și a constatat lipsa încălcării drepturilor reclamanților garantate de Convenție de către Republica Moldova.

Cu referire la responsabilitatea Federației Ruse, Curtea a notat că aceasta a exercitat un control efectiv asupra structurilor ”rmn” în perioada relevantă în speță. În lumina acestei concluzii și în conformitate cu jurisprudența sa, Curtea a considerat că nu este necesar să mai stabilească dacă Federația Rusă a exercitat un control efectiv asupra politicilor și a acțiunilor pretinsei administrații locale din raioanele de est ale Republicii Moldova. În virtutea sprijinului său militar, economic și politic continuu acordat structurilor ”rmn”, care nu ar fi putut supraviețui altfel, Federația Rusă este responsabilă pentru încălcarea drepturilor reclamanților garantate de Convenție.

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea drepturilor reclamanților, acordându-i primului reclamant 9.000 euro pentru prejudiciul moral și 1.500 euro pentru costuri și cheltuieli, iar celui de-al doilea reclamant 8.832 euro pentru prejudiciul material, 16.300 euro pentru prejudiciul moral și 3.000 euro pentru costuri și cheltuieli, sume care trebuie achitate de către Federația Rusă.